Despre captivitate si liber arbitru

Am fost apostrofata ca atunci cand am scris despre moartea lui Carmen Ciciu am privilegiat liberul arbitru, netinand seama de conjuncturi. Din tesatura carora, in ultima instanta, se cerne cotidianul fiecaruia dintre noi, indiferent de ce ar fi putut sau am fi vrut sa fie. Exista aici un fatalism caruia nu prea i te poti sustrage. Am si eu sertarasele mele cu „nict noch”, amanarile, neispravirile, irosirile.

Numai ca nu cred ca viata in abstractul ei poarta raspunderea. Candva, undeva, am facut o alegere, chiar daca acum imi scapa acel moment zero in care un drum s-a inchis. Am avut liber arbitru, cum s-ar spune, dar l-am irosit de multe ori, lasandu-l confiscat de momente si locuri pe care mi le imaginam provizorii.

Pentru drama lui Carmen Ciciu insa raspunderea nu apasa doar asupra optiunii personale. Ci asupra celei sociale, din care gesturile si constructiile fiecaruia fac sau mai bine-zis ar trebui sa faca parte. Optiunea societatii romanesti(netematizata) a fost aceea ca „munca” sa ii fie apendice. De aceea nu avem practici, norme ori limite. „Munca”, insemmnand aici locul si rostul pe care fiecare dintre noi si-l defineste in societate, nu este constructie. Societatea romaneasca nu are proiecte. Nici cu noi, nici prin noi, nici pentru noi. Daca „munca” ar fi fost parte constitutiva a comunitatii cetatenesti, negocierea nu ar fi fost unidirectionala, de sus in jus, ci ne-ar fi asumat si pe noi. Comunitatea de cetateni, i.e. tocmai societatea civila, se plaseaza, prin definitie, la interval. Adica mediaza. Ne acorda statutul de negociator. Si ne solicita, prin urmare, liberul arbitru. Altfel, ramanem cetateni doar in limitele Constitutiei, deficitara din acest punct de vedere, luandu-si cetateanul in sens strict genetic.

Liberul nostru arbitru este captiv. Dar nu intr-o temnita clasica, ci intr-un Panoptikon in care, intocmai pentru ca nu ne vedem temnicerul, intuindu-i insa ubicuitatea, ne docilizam corpurile, amagindu-ne cu marea libertate spirituala care, nu-i asa?, in fata opresiunilor devine mai bogata.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: