Exercitiu de dragoste

„Sa nu mai uiti sa inchizi fereastra atunci cand termini, stii ca nu iti plac intrebarile lor, te incomodeaza si apoi nu mai stii sa vorbesti atunci cand te trezesti”, mi-a spus mama bosumflata ca a avea un copil nu mai parea atat de simplu ca atunci cand impingea leaganul gol, imaginandu-si ca acolo se va aseza, asa pur si simplu se va aseza, o viata desprinsa din viata ei, doar ca din viata ei asa cum o banuia ea de atata vreme, nu cum era realmente. De dimineata pana seara, un du-te vino printre lucruri. Oricat le ordona, oricat isi dadea silinta sa nu le bage prea mult in seama, sa nu le vada cum prind viata sfindandu-i nevoia de rutina, lucrurile o agasau. Agresau, mai bine-zis. Da, da, se porneau catre ea, cu zgomot, exact in fractiunea de secunda in care isi aseza trupul obosit pe fotoliul pe care noi, ceilalti ai casei, nici nu il stiam acolo. Poate ca nici nu era era. Poate ca era doar mama, cu trupul ei de acrobat crescut putin amorf, invaluit intr-un oftat atat de groaznic ca parca imi intorcea nasterea pe dos.

Sunt un om pe dos. Un „neom” cum ma alinta mama, atunci cand incerca sa inteleaga cum Dumnezeu atunci cand pun mana pe ceva, pe orice ar fi fost, se destrama. Ca un castel de carti in constructia caruia grija nu intra in calcul.

„Sa nu mai uiti sa inchizi fereastra atunci cand termini, stii ca nu iti plac intrebarile lor, te incomodeaza si apoi nu mai stii sa vorbesti atunci cand te trezesti”, mi-a spus mama bosumflata ca a avea un copil e cu totul altceva decat a-ti trai viata. In anul in care m-a nascut, isi aminteste si acum, era un mai tomnatic. Soarele rasarea dupa pranz si statea atarnat de cer,chiar si atunci cand licarea primul luceafar.(De atunci il caut. Nu l-am gasit, cu toate eforturile tatei de a-mi instala un telescop improvizat la gura podului). M-a adus acasa ca pe un strain cuibarit in bratele ei molatece, trecand usor pe langa fantana aceea in care vedeai, daca te aplecai indeajuns de repede, un alt pamant (va jur, era o minge de pamant, cu creste si cer). „Nu s-o fi nascut inca, cine stie cat dureaza nasterea?, doar e primul meu copil” si incerca rabdatoare sa ma creasca, rupandu-ma in bucatile din viata ei atarnata in cuierul de la intrare, alaturi de cojocul cu lana albastruie.

Am uitat sa inchid fereastra in prima noapte si in toate noptile care au urmat de atunci. In noptile de acasa, vreau sa spun, pentru ca aiurea nu am pervaz, deci nu am fereastra, ci doar o taietura de zid cenusiu pe care ploaia nu a scris niciodata nimic. Si au intrat ursitoarele, patru la numar, pe care sa nu cumva sa vi le imaginati tinere si frumoase. Din contra, ursitoarele mele au ochii batrani si gura micsorata de cuvinte. Nu sunt urate, pentru simplul motiv ca atunci cand ele intra pe pervaz nu este acolo niciun estetician care sa le cantareasca si aprecieze. Nu mai e loc. „Hai spune, ce vrei tu sa ai? Te-ai mai gandit?”. Ingana, ingana, ingana ursitoarele mele cele patru la numar.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: