De ce ne-am suparat pe Herta Muller

M-am abtinut sa scriu despre Herta Mulller si despre ceea ce s-a intamplat la Ateneul Roman. Am asteptat cu entuziasm, as spune, sa scrie altii, sa vorbeasca, iar eu sa jubilez ca am ce citi/asculta. Nu a fost asa. Herta Muller a vorbit, ne-a judecat, ne-a amintit, cu un ton pentru unii stingher, pentru altii stanjenitor ori chiar ironic. A aruncat manusa trecutului totalitar pe care nu am vrea sa il purtam cu noi, dar nici sa il maceram in ceea ce numeste memorie. A unui individ si/sau a unei societati. Am mers cu masina de scris la Securitate, nu am avut reactie, disidenta s-a consumat la marginea vietilor noastre. Pe toate acestea le-a spus Herta Muller. Si totusi, nu asta era de inteles. Ceea ce urma dupa virgula este ceea ce ar fi trebuit sa auzim: am tolerat intr-o tara cu virtuti democratice o prelungire organica a comunismului. Si de cate ori am pus pe tapet vina si rusinea, s-a gasit rapid presul sub care sa le ascundem. „V-ati pus intre paranteze vietile, libertatea, recunoasterea in celalalt”, este reprosul pe care eu l-am auzit in discutia de la Ateneu. Ar fi putut fi o confruntare. Nu a fost. De pe margine, am lasat-o pe Herta Muller sa esueze, cu certitudinea ca se va compromite de una singura in ochii larg inchisi ai societatii.

I-am replicat la unison, cu mut prea fine si fragile nuante, asezand in registrul secund intregul ei mesaj. Eu una cred ca avea dreptul moral sa ne faca reprosuri – este dreptul unui om care nu isi poate lua in posesie viata, pentru ca undeva, candva, i-a fost trunchiat dreptul la existenta. Aici si atunci. Putem, desigur, sa ne suparam pe Herta Muller pentru ca nu a rezervat memorialisticii si literaturii judecata ei aspra. Putem, desigur, sa ne suparam iarasi pe Herta Muller pentru ca ne-a cuprins pe toti in acelasi repros. Si mai putem sa ne suparam pe Herta Muller pentru ca a fost ironica din capul locului. Si pentru ca zis „cacat” la Ateneu.

Nu ne putem supara, insa, pentru ca a avut o tara de schimb si atunci, nu-i asa, i-a fost usor? In fond si la urma urmei, ea si-a recuperat viata dintr-un punct din care mai putea inca sa o traiasca, au spus cei mai multi. Pentru ca este un contra-argument care ne muta in registrul uman, cu nimic mai prejos, doar ca incalca toate uzantele dialogului. Si nici nu-i putem replica de la distanta, excluzand-o din orice raspuns, trimitandu-i literatura in minorat. Intamplator, am citit-o. Nu cred ca face literatura mare, esueaza de multe ori intr-un patologic liric, temele sunt reductibile una la cealalta, nu gasesti vocatia constructiei. Dar ramai, cum eu am ramas, incremenit in fata fortei de a recupera, public, iata, gesturi, zile, morti, remuscari. E un fel de a pune limite indurarii umane care o fereste de lamentatia in strada. Nu cred ca cei care i-au dat replica au reusit asta. Au parut deranjati in rutina la care le-au ajuns vietile, au contra-argumentat uman, si-au minimalizat oponentul.

In loc sa vorbim despre vina si vinovatii, am ridicat alte paranteze.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

5 Responses to De ce ne-am suparat pe Herta Muller

  1. Pingback: Liiceanu Vs. Müller, sine ira et studio « Cealaltă Lume

  2. Dyo says:

    N-a fost o confruntare pentru ca Liiceanu a tinut mortis sa legitimeze un fel de dizidenta fara cap si coada, in timp ce Herta, judecand dupa precepte nemtesti, nu prea putea pricepe ce fel de dizidenta e aia care se face prin „neprostituarea cuvintelor” – Plesu desavarseste modelul vorbind de dizidenta gospodinelor din Epoca, care faceau minuni in acele conditii de penurie … nostim dar total inglorios …

  3. DIANA says:

    Subscriu!Herta Muller s-a compromis la Ateneu.Cu totul alta trebuia sa fie prestatia ei mai cu seama ca vine dintr-o tara altfel decat din cea din care a plecat.Rezultatul ?Acest cuvant abject,,cacat”.

  4. kairost says:

    @Dyo: Cred ca Plesu incerca sa arunce un interval intre cei doi, in stilu-i pitoresc – nu contesta nimeni disidenta tacuta, din micro-social, dar nu pe aceasta disidenta o punea Herta Muller intre paranteze. Nu cerea nimeni, nimanui, sa faca mea culpa, dar nici sa o minimalizeze dupa ce oponentul a disparut de pe scena. Eu una, am fost dezamagita de „spectacol”.

    @Diana: Nu cred ca Herta Muller se putea compromite. Depinde de unde iti tragi confirmarea, ori la ea este evident ca nu vocea multimii este cea care ii legitimeaza convingerile. A fost, in schimb, putin maleabila, cu prea ascutite asperitati, dar, daca o citesti, vezi ca altfel nu putea.

    @Dyo, Diana, Frank Melen: cel mai rau este ca am ratat dezbaterea pe o tema pe care, ca societate, am aproximat-o in rastimpuri, inlaturand-o de fiecare data: comunismul romanesc si ce anume a fost (este) dupa.

  5. eumiealmeu says:

    daca e asa, ma bucur ca n/am fost acolo. de ciuda ca n/am ajuns, n/am citit nimic despre asta, pana azi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: