A doua lepadare – cine a gresit, Stolojan sau Paleologu?

Consilierul prezidential Theodor Stolojan si consilierul premierului, Andreea Vass, au facut lobby pentru ca proprietarul Palatului Stirbei sa primeasca aviz favorabil pentru PUZ-ul care prevedea o noua constructie in spatele cladirii de patrimoniu. Cum ai putea sa arunci aceste vorbe peste umar, fara greutatea unei confesiuni care, oricum, nu doar ca nu isi avea locul altfel decat asumat, dar vine si prea tarziu? Si totusi, fostul ministrul al Culturii (pe acea vremea si al Cultelor), democrat-liberalul Teodor Paleologu, a facut aceasta declaratie public, fara nicio nuantare. Ne-a livrat chiar si povestea: episodul in care Stolojan ar fi facut presiuni pentru ca Ovidiu Popescu sa fie primit in audienta la ministrul Culturii.

Sunt jumatati de adevar si jumatati de maturitate publica. Pe care le putem discuta onest, fara a arunca anatema si fara a scoate, din start, icnetul acela de revolta nationala, cu care incepe orice seara bucuresteana intre prieteni si, de ceva vreme, orice calatorie cu taxi-ul, transformata pe data intr-o platforma diforma de dezbateri, cu nimic diferita de studio-ul televiziunilor. A doua zi insa, Teodor Paleologu a retractat – ca Stolojan nu a avut niciun interes, ca Andreea Vass a vrut doar sa ii prezinte in persoana lui Popescu un admirator al tatalui sau, Alexandru Paleologu, ca dezbaterea a avut consistenta unei reale tematizari si ca, dintre atatea lucruri spuse, presa a ales doar fraza care il incrimina pe Stolojan. Complet de acord cu ultima parte, dar poate ca e ceva mai mult decat incredibila mobilizare a jurnalistilor, atunci cand le trece, suav, pe langa ureche, o asemenea munitie anti-Basescu and co. De aceea, cu toata duiosia pe care i-o port fostului ministru pentru multele sale sinceritati si batalii, nu pot crede pana la capat ca i-a lipsit intentionalitatea. Asumarea si maturitatea politica, punerea in joc, forta si constructia insa, deja sunt altceva. A fost, cum ar spune francezii, rizibil. Si este acel gen de ridicol pe care il traiesti prin transfer, intr-un amestec de rusine, mila, spasire si ciuda autentica.

Mi-e ciuda ca s-a aruncat in joc eschivandu-se. Pitorescul, umorul universitar, genealogia nu te pot scoate, oricand si oricum, din capcanele propriilor investiri. Si, cu toata intelegerea, este pacat. Pe de-a parte, pentru ca a platit tribut latratului jurnalistic si a contribuit la ocultarea unei teme consistente pentru agenda publica. Pe de alta parte, pentru ca Teodor Paleologu are toate datele de a face parte dintr-o generatie culturala care ar fi putut sa capete si atributul politicului. Inteleg prea bine ca este dificil, in momentul de fata, sa te lasi asimilat partidului de la guvernare, dar, ca in orice gest din mai maruntul plan al individului pus in fata propriei alegeri, singura optiunea este alocarea asumata a propriei persoane. Nimeni nu spune ca nu iti poti prezerva distanta, daca ai ales sa fii democrat-liberal. „Eu nu sunt partidul” nu e totuna cu „Tot ceea ce se intampla rau in partid, vina pe care i-o punem in spate, erodarea politica si sociala nu ma privesc”. Pentru ca a doua fraza echivaleaza cu o „lepadare” care nu are nici macar justificarea unei abjurari in fata rugului.

Daca Theodor Stolojan a facut presiuni reprobabile, numai Paleologu ne-o putea spune. Daca aceste presiuni l-au apasat in asa masura incat i-au pus intre paranteze constiinta, iarasi numai fostul ministru a stie. Daca, mai grav, toate acestea l-au facut sa isi repozitioneze apartenenta politica, atunci nu exista alta cale decat asumarea. Daca, insa, toate acestea s-au vrut o negociere a imaginii, gestul politic dispare si ne aflam in fata unei teribile gafe umane, pe care domul Paleologu nu a stiut cum sa o repare, altfel decat printr-o a doua lepadare. In politica, cel putin, ideal ar fi si in viata fiecaruia dintre noi, exista o cale de mijloc – poate ca Stolojan si Vass l-au sunat pe ministrul Culturii pentru a-l introduce pe omul de afaceri Ovidiu Popescu, dar este acest lucru condamnabil aproape pe calapodul jurnalistic? Presiunile sunt legitime, atata vreme cat nu ele sunt resortul deciziei finale, grupurile de interese exista si este firesc sa fie asa. Limita este cea care apleaca balanta intr-o judecata si a gandi lucrurile din perspectiva limitei (coercitiei, reglementarii, legii) inseamna maturitate si optarea pentru o actiune politica lipsita de dihotomia zgomotului.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: