Când stângii îi lipsește societatea

Stânga postcomunistă a trebuit să se reinventeze pe fondul crizei soluţiilor date de social-democraţie şi a paradigmei statului-providenţă şi să-şi definească un proiect societal pe acest fond al deziluziilor. Dincolo de asta, stângii românești îi lipseşte un element esenţial, definitoriu, în speţă relaţia cu mişcarea sindicală, de care este structural legată încă de la apariţia politică. Mai grav însă, stângii postcomuniste îi este greu să se plaseze sub emblema social-democraţiei, al cărei conţinut devine problematic într-un spaţiu în care această emblemă a fost confiscată, uzitată şi epuizată conceptual de către comunism.

PSDR, cu o îndelungă istorie ante şi interbelică, a recăpătat după 1989 statut legal, dar nu şi-a recâştigat la niciun scrutin postdecembrist, până la absorbţia lui de către actualul PSD, poziţia de partid care să conteze electoral. Cu toate acestea, a fost cel dintâi reprezentant al stângii româneşti care a primit recunoaşterea stângii occidentale, fiind primit în Internaţionala Socialistă, din care făcuse parte şi acum un secol, şi în Partidul Socialiştilor Europeni, cu statut de membru asociat, în 1999. Datând din 1893, sub titlul de PSDMR, acesta s-a confruntat de-a lungul vremii cu o serie de crize, culminând în 1899 cu cea cunoscută drept „trecerea generoşilor la liberali”. Din 1888, fac parte din legislativ primii social-democraţi, Vasile G. Morţun şi Ion Nădejde. Spre deosebire de stânga apărută după 1989 însă, social-democraţia din secolul al XIX-lea a beneficiat de suport teoretic şi, prin urmare, de un program politic şi o doctrină bine articulate. Social-democraţii români au avut în acea vreme reprezentare internaţională, afiliindu-se chiar Internaţionalei a II-a ½, reconstituită la Berlin. Din 1920, se produce o nouă scindare, odată cu apariţia Internaţionalei a III-a comuniste şi cu disputa internă creată în jurul aflierii la aceasta. În 1946, stânga se scindează şi apare, sub conducerea lui Constantin Titel Petrescu, Partidul Social Democrat Independent. Doi ani mai târziu, după unificarea cu P.C.R., PSDI este dizolvat. După instaurarea partidului unic, social-democraţia este anihilată şi, mai grav, confiscată de ideologia comunistă. Tarele acestei confiscări se resimt după 1989, când social-democraţia este, din punct de vedere conceptual, ambiguă. Reintrarea în legalitate a social-democraţilor istorici, în 1990, nu a reuşit să dea amploare mişcării; după diverse formule de alianţă politică, PSDR va fi absorbit, în 2001, de PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), formând actualul Partid Social-Democrat.

În 1990, alături de formaţiunea istorică, s-au înscris în registrul partidelor şi alte formaţiuni de stânga ( Partidul Social-Democrat „Constantin Titel Petrescu”, Partidul Socialist Independent), dintre care relevant pentru viaţa politică va fi Frontul Salvării Naţionale (FSN). Din FSN se desprind ulterior alţi doi actori ai stângii, orientarea doctrinară de stânga fiind doar periodic asumată de unul dintre aceştia. În 1992, FSN este scindat în formaţiunea condusă de Petre Roman, care va păstra denumirea şi Frontul Democrat al Salvării Naţionale, devenit un an mai târziu Partidul Democraţiei Sociale din România, iar din 2001, Partidul Social-Democrat. În ceea ce priveşte FSN, acesta îşi schimbă denumirea în Partidul Democrat, menţinându-şi orientarea de stânga până în 2005, când are loc o mutaţie doctrinară, PD afirmându-şi vocaţia populară şi devenind, din 2008, Partidul Democrat-Liberal, după fuziunea cu liberal-democraţii desprinşi din Partidul Naţional Liberal.

Label-ul european

Pentru ca un partid să se integreze într-o familie politică, el trebuie să împărtăşească cu aceasta din urmă elemente ideologice şi un anumit tip de răspuns dat istoriei şi provocărilor sale.

Partidele politice jucând acum un rol esenţial în Uniunea Eropeană, constituindu-se în europartide la nivelul Parlamentului European, europenizarea are o miză şi pentru familiile politice. Pe măsură ce Parlamentul European capătă un rol important, creşte şi rolul partidelor politice pe scena europeană. Teoreticienii văd un avantaj obţinut de federaţiile internaţionale în procesul de europenizare a partidelor din spaţiu ex-comunist, prin faptul că federaţiile manifestă vocaţia de a acoperi un teren virgin, care poate fi exploatat politic.

Privită procesual, europenizarea presupune o serie de mecanisme/etape pe care un partid le urmează pentru a se integra în familia politică europeană care-i este apropiată din punct de vedere ideologic. Analiştii identifică patru etape largi: contact, pre-aderare, integrare şi post-integrare.

În primele două faze, de contact şi de pre-aderare, partidele de stânga din România relaţionează cu organismele politice internaţionale, participă la discuţii, conferinţe, seminarii doctrinare, în aceeaşi măsură în care se constituie pe plan intern ca organizaţii politice. În cazul formaţiunii social-democrate istorice, gestul de recunoaştere a venit spontan, din partea Internaţionalei Socialiste, care a iniţiat după căderea regimurilor comuniste o serie de contacte cu personalităţile anti-comuniste. Deşi IS dă credit partidelor istorice, acestea nu reuşesc să obţină un scor electoral considerabil, ceea ce determină Internaţionala să-şi regândească strategia şi să accepte alte formaţiuni de stânga, derivate din conversia vechilor partidelor comuniste. PSDR şi PD primesc în 1996 statutul de membru consultativ al Internaţionalei Socialiste, trei ani mai târziu primind statutul de membru cu drepturi depline, la Congresul IS de la Paris. Recunoaşterea a venit, în cazul PDSR (condus de Ion Iliescu) mai greu, formaţiunea depunând cererea de adeziune din 1993 (Marea Britanie şi Suedia s-au opus atunci integrării PDSR în IS). Abia după fuzionarea cu PSDR, în 2001 şi devenit Partidul Social-Democrat, formaţiunea primeşte statutul de membru cu drepturi depline IS în 2003. De menţionat este că partenerul de stânga, Partidul Democrat, a votat împotriva primirii în IS a PSD. În ceea ce priveşte relaţia cu socialiştii europeni (Partidul Socialiştilor Europeni), PD şi PSDR devin membri observatori în 1998, primind, un an mai târziu, statutul de membru asociat. După 2001, PSD beneficiază de statutul obţinut de PSDR în 1999, iar stânga se joacă între cei doi actori desprinşi din trunchiul comun al Frontului Salvării Naţionale. PD şi PSD au continuat să meargă umăr la umăr pe calea social-democraţiei, până în 2005, chiar dacă nu au respectat una dintre cerinţele PSE, în speţă aceea de a participa în aceeaşi formulă politică la alegeri.

De acum intră în joc o nouă miză: odată label-ul familiei politice fiind obţinut şi în contextul aderării României la UE, miza devine una preponderent politică: apropierea de/şi negocierea cu Grupul Socialiştilor din Parlamentul European. La nivelul Parlamentului European, diferenţele ideologice au fost reinventate, chiar dacă dreapta şi stânga s-au flexibilizat conceptual. Negocierea cu grupul politic din PE are şi o miză politică, în măsura în care de abia la acest nivel putem vorbi despre capacitatea de decizie. Socialiştii europeni au inaugurat, după alegerile din România, un program de formare a viitorilor europarlamentari ai PSD, în vederea integrării în grupul socialist din cadrul PE, după semnarea Tratatului de aderare de către România. În această fază a negocierii, drumurile democraţilor şi social-democraţilor români se despart; provenite din FSN şi asumând ambele o orientare de stânga, cele două formaţiuni nu mai merg de aici înainte umăr la umăr.

Între PD şi PSE apar primele divergenţe, în momentul în care socialiştii europeni organizează, la Bucureşti (2003) o conferinţă, PD declinând invitaţia de a participa, alături de PSD. Doi ani mai târziu, după alegerile care l-au adus la guvernare într-o formulă fragilă ideologic (PD a creat, alături de PNL, alianţa D.A.), democraţii s-au reapropiat de PSE, după ce Jan Marinus Wiersma, unul din vicepreşedinţii Grupului Socialist din Parlamentul European s-a întâlnit cu reprezentanţi ai PD.

Ultima fază a europenizării, cea de post-integrare, se aplică, în cazul nostru, doar Partidului Social-Democrat. După obţinerea indirectă a recunoaşterii Internaţionalei Socialiste (PSD a preluat automat statutul din IS a PSDR, după absorbţia din 2001), social-democraţii români au obţinut recunoaşterea din partea familiei politice europene (PES), iar apoi au fost primiţi în cadrul Grupului Socialiştilor din PE. Am putea spune că PSD a reuşit să se europenizeze, pe această grilă a etapelor mai sus-menţionate. Mai mult decât preluarea bagajului doctrinar de la stânga europeană şi reconstrucţia discursului politic, pigmentat acum cu termeni consacraţi ai social-democraţiei, PSD a reuşit şi o integrare organizatorică: grupul de tineret al partidului (TSD) şi femeile social-democrate au devenit membri în structurile europene similare, YUSI (Uniunea Tineretului IS) şi Internaţionala Socialistă a femeilor. Dincolo de asta, pe registrul doctrinar, social-democraţii români au încercat să asume elemente ale stângii şi să pună între paranteze moştenirea comunistă. Între o formaţiune politică ambiguă ideologic (PD) şi una care a purtat eticheta comunismului, dar consecventă cu propria orientare, istoria a făcut ca cea de-a doua să rămână unica voce a stângii în spaţiul politic românesc.

Europenizare formală, lipsită de proiectul societal

Social-democraţia românească a apărut în România, în secolul în XIX-lea, pe fondul unui demers teoretic iniţiat de revista Contemporanul (apărută la Iaşi, în 1881) şi de Constantin Dobrogeanu-Gherea. Teoria lui Gherea formulează un răspuns pe care social-democraţia îl putea da problemelor din acea vreme, astfel încât apariţia unui partid de orientare social-democrată a fost una genetică.

Ori, reinventarea stângii în postcomunism este privată de fundamentul genetic; într-o logică răsturnată, social-democraţia este anunţată înainte ca societatea să fi fost pusă sub lupă şi înainte ca partidele nou inventate sau scoase din sertarul istoriei după jumătate de secol să fi formulat răspunsuri, în termeni de doctrină şi proiect, la problemele momentului. Stânga postcomunistă se mai confruntă cu o lacună: absenţa suportului cultural, de unde derivă ambiguitatea discursului şi ambivalenţa identitară. Primii ani postdecembrişti au dezvăluit carenţa conceptuală a stângii româneşti, dar şi a grilei politice. Oriunde a apărut în Europa, social-democraţia politică a fost dublată de o mişcare culturală, de tematizare publică, de problematizare conceptuală, astfel încât ea a putut să-şi definească şi asume un proiect de societate.

Lipsită aşadar de discurs şi de proiecţia unei societăţi, fără dublura dezbaterii culturale, stânga postcomunistă avea două opţiuni: fie să-şi regândească în mod autentic fundamentele, pe modelul lui Gherea, regândind societatea şi istoria, fie să preia, mimetic, doctrina stângii europene, doctrină care astfel preluată nu mai avea cum să formulată în termeni de politici şi proiecte. Această a doua social-democraţie românească a urmat al doilea model, în măsura în care, doar în câteva zile, a primit statut de partid politic şi o etichetă cu tradiţie în Europa.

Procedural, etapele europenizării au fost parcurse, criteriile parţial îndeplinate: PSD este membru al Grupului Socialiştilor din PE, primeşte sprijin din partea familiei politice europene, şi-a creat instituţii de sprijin (institute de cercetare, fundaţii), s-a curăţat de reziduurile comuniste (s-a produs o parţială înlocuire a elitelor, odată cu preluarea şefiei partidului de către Mircea Geoană, după Congresul PSD din 2005) şi a adoptat limbajul social-democrat european.

Structural însă, stângii româneşti îi lipseşte articularea unui model/proiect societal şi capacitatea de a aduce în scenă dezbateri doctrinare.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: