Trei demisii, cinci taximetristi

Cand a venit criza, am optat din capul locului pentru libertatea de a nu ma lasa prinsa in capcanele traiului cotidian. Vocatia libertatii, incercata ascutit, m-a scutit de gandul pentru mine insuportabil ca altcineva face alegerea. Ca, in loc sa aleg, ma las aleasa. Eventual, cu un sentiment profund de recunostinta. Prin filtrul caruia te vezi deformat, ca in acele oglinzi concave care iti trimit inapoi fragmente de chip.

A venit intr-un moment in care imi era bine. Niciodata confortabil, ceea ce la mine a devenit un principiu de functionare care ma cenzureaza intotdeauna, tragandu-ma de urechi ori de cate ori m-as putea instala in rutina. Mi-am dat demisia si am iesit afara, dupa cativa ani septici, fara a fi lipsiti de conflicte, cele mai aventuroase dintre ele punand la indoiala chiar fundamentele propriei profesii. De atunci si pana astazi, mi-am dat demisia de trei ori. Nu am implinit inca anul de cand aflu de la taximetristi ca exista si o cu totul alta oranduire a lucrurilor.

Am mers cu taxi-ul de cinci ori in tot acest rastimp. Primul taxi l-am luat de undeva, din centrul Bucurestilor, dupa primul interviu de angajare. Nu m-am ales cu un angajator, dar nici nu am acumulat dezamagiri. A fost un rendez-vous care m-a silit sa decantez locurile comune ale vietii. Asadar, primul taximetrist – inversunat, scrasnind cuvinte printre dinti, vorbindu-mi peste umar despre cum ar trebui sa devenim cu totii bazi si ciutaci. Voluptatea injuraturii colective de la el am aflat-o. Al doilea taxi l-am luat inspre cel de-al doilea interviu, undeva in zona Cotroceni. Taximetristul purta ochelari perfect rotunzi si fuma Rothmans. Stia toate colturile unde se intampalse o crima, un viol, un furt. Voluptatea mizeriei si a dramei impersonale de la el am aflat-o. Nu am mers cu el pana la capat, aerul din masina nu ne era, amandurora, suficient.

Dupa ce mi-am dat si cea de-a doua demisie, am luat un taxi spre Lipscani. „Pana la bariera, in Unirii” – au fost singurele cuvinte pe care am apucat sa le rostesc si nici in ziua de astazi nu stiu daca ele au fost auzite sau, dintr-un fel de bizara coincidenta, a oprit intr-un tarziu chiar la destinatia dorita. Vorbea la telefoane – vindea tuica, ceasuri „de la mama lor” si un teren. Vorbea cu amanta, apoi cu sotia, apoi cu fratele care trebuia sa vanda, si el, o masina. Totul, din cauza lui Basescu, care a luat, a taiat, nu a mai dat. I-am platit 30 de lei, am asteptat cuminte restul, care nu a mai venit. Voluptatea eschivarii de la el am deprins-o.

Am inceput cel de-al treilea job unde, dintr-o slabiciune personala care se traduce in nevoia de frumos, am acceptat sa lucrez. Era o casa veche, cu perdele grele si tocuri de lemn la ferestre. Asa am ajuns sa il cunosc pe el, cel de-al patrulea taximetrist, fost profesor, la curent cu alegerile din Uniunea Scriitorilor, care mergea in fiecare an, pe 7 ianuarie, la biroul lui Ion Iliescu, pentru a-i ura la multi ani. Vorbea raspicat, cu pauze repetate, pe care le marca incetinind viteza. Avea o colectie de mandrii personale provenind din tineretea comunista, cand inteligenta era onorata prin cantece si poezii. Voluptatea nationalista avea un miros ranced, vopsit in galbenul Daciei al carui numar il evit.

In ultimul taxi m-am aruncat zilele trecute, cu proaspata demisie in buzunarul de la pardesiul maro, care ma poarta printre regrete. Vorbeam la telefon cu un secretar de stat dintr-un minister, nu pentru ca mi-ar fi la indemana si comod, ci pentru ca era, la propriu, o chestiune de viata si de moarte. Evident, nu puteam fi decat unul dintre „drogatii”care l-au vrut pe Boc, are dreptate Mircea Badea, meritam tot ceea ce mi se putea intampla rau. Avea voluptatea inspaimantatoare a recuperatorului de credite, sprancenele lipite si fotografia unui copil cu ochii stransi pe bord.

Niciunul dintre acesti oameni nu avea resorturi personale pentru a trai. Toate cutumele, convingerile, chiar si deznadejdile lor erau imprumutate de altii, care „s-au ajuns”, din istoria, care „ne-a vitregit”, de la „Iliescu”, care macar „ne-a dat, nu ne-a luat”. Si ei sunt mici scamatori pe langa alte categorii profesionale, care nu exista in virtutea unui continut, ci a unui simplu fluturas care, daca nu vine la timp, naste mocniri colective, niciodata, dar absolut niciodata, procese individuale.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

6 Responses to Trei demisii, cinci taximetristi

  1. Laura says:

    Cat de adevarate si puternice sunt creionarile facute de tine, draga Magda… Imi place si totodata ma infioara observatia ca e din ce in ce mai usor sa traiesti din surogate, sa copiezi, sa te lasi dusi de trairile colective, fara sa mai faci efortul de a crea ceva tu insuti.

  2. E drept, la driverii astia e vorba doar de niste reactii determinate de conjucturi, imprumutand – cum bine zici – din modul de gandire a celor cu care interactioneaza.
    Unii mimeaza atat de bine o oarecare proprietate a facultatilor mintale, incat se simt datori sa faca cunoscut acest lucru – ajung chiar sa-si faca blog! 😉

    • kairost says:

      Cei cinci protagonisti ai acestei aventuri proletare sunt, din intamplare, taximetristi – functioneaza mai degraba ca tipare ale oamenilor care ne inconjoara. Sunt convinsa ca o colectie de portrete ale calatorilor din taxi ar fi si o impresionanta colectie de vicii si abandonuri. Blog-ul este o subzistenta potrivita – l-am „rasfoit”:)

  3. Am observat – multam de atentie! 🙂
    Mi-am dat seama ca subiectii ”sunt din intamplare, taximetristi”
    Prin commentul meu mi-am permis sa accentuez rationamentul ” functioneaza mai degraba ca tipare ale oamenilor care ne inconjoara” tocmai pentru ca doream ca prin cealalta perspectiva, sa mai echilibrez cumva!
    Nu stiu daca am reusit! :))
    Ma rog.
    Oricum, in cea mai mare parte ai dreptate.. e o lume ciudata! :))

  4. Franck says:

    Nu cred ca exista o tipologie a taximetristului bucurestean, specia e mult prea diversa. Vadimisti, basescisti, iliescisti etc, este inca vorba de o fauna diversa.

    In occident, „taximetrismul” a devenit un fel de meserie liberala, cu reperele ei economice si etice, la noi situatia se apropie de cea din Turcia sau chiar din SUA. Taximetristii din Bucuresti, asa cum sunt ei, reflecta, totusi, diversitatea societatii bucurestene, y compris lipsa suparatoare de valori, de repere, de sens, de caracter. Dar ce ne-am face fara taximetristi? 🙂

  5. Raluca says:

    cu atat mai mare mi-a fost socul cand, urcandu-ma intr-un taxi, l-am auzit pe taximetrist spunand „nu se poate asa ceva, domnule! Cum sa faci asa asa ceva? Iti spun niste oameni invatati ca tu ai plagiat si tu nu si nu!” Si asta era pe la inceputul lui iulie. Daca nu deschidea gura, as fi crezut ca e fan badea, asa, dupa vorba, dupa port. Mai sunt si surprize…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: