Ce ne fac „nu inca-urile”

Nu ma dau in vant dupa noaptea de 31 decembrie. Nu ma cuprinde patosul, nici nu ma grabesc sa fac cele doua, trei lucruri care ar putea fi si parca se cer ispravite pe ultima suta de metri, pentru a infatisa, cu intelepciune, un bilant cat de cat matur. Uite, un cuvant caruia nu ii acord credit si care apare in propozitii pe acelea locuri indefinite, aproape mereu la final, pentru a nu spune nimic. In schimb, am o anumita voluptate in a incerca dubla negatie. „Nu cer nimic”, „nu vad pe nimeni”, „nu regret niciodata”, „nu ajung niciunde” – departe de a aneantiza prima negatie, cea de-a doua vine pentru a marca o deschidere, ca si cum verbul ar fi la trecut, lasand viitorului sansa unei conjugari afirmative. O negatie-in-negociere, o neispravire ca toate neispravirile, purtand in ea acel „nu-inca” care o fereste de spasme, deschizand pleoapele catre un registru paralel, in care ne vom muta cu totii intr-o zi, jucandu-ne, fiecare, cu „nu inca-urile” lui. E ca cum ai spune la modul personal ca nu traim in cea mai buna dintre lumile posibile – nu ducem, inca (sic!) cea mai buna dintre vietile noastre posibile. E optimism, neacceptare a resturilor pe care le indragim mai mult decat lucrurile pe jumatate, trei sferturi sau cine stie ce proportie cu virgula nefacute?

Nu ma provoaca noaptea dintre ani. Cele douasprezece luni trecute nu mi se infatiseaza sub chipul timpului mort, in care, daca nu ai apucat sa faci ceea ce trebuie facut, atunci trasezi o tusa groasa sub ele, promitand ca in urmatoarele douasprezece luni vei fi mai temerar, actionand in virtutea scopurilor din capul locului definite, masurabile si tangibile. Cel care isi duce viata in virtutea scopurilor pe care le are de inlaturat, pentru ca in urma lor sa fie curat ca-n palma.

Sau cel care isi duce viata in virtutea proiectului pe care il are cu sine insusi, care lasa in urma, presarate, uneori in chip romantic, „nu inca-uri” despre un zbor la Lisabona, o carte deschisa pe marginea bibliotecii, langa sticla de Porto pastrata pentru ea, un curs de chitara care isi releva magia de la prima atingere, o noapte la Vatican, un rasarit din ocean, o cafea in nenumarate dimineti cu prieteni pe care dorul il deseneaza din aburi de tigara sau poate o floare ingrijita cu rabdare pe pervaz. Toate acestea nu pot intra intr-un bilant si nici o tusa, nici cea a timpului care pune punct, nu-si are rostul, pentru ca nici cartea citita, nici rabdarea de a avea grija si nici macar sticla de Porto golita nu pot fi reluate, in alt chip, la anul. Si atunci, un om privat de scopuri masurabile, in spatiu si timp, cu singurul lui proiect fara Excel in buzunar, despre ce da seama in noaptea dintre ani? Eu una beau cu prietenii dragi de care imi este atat de dor in diminetile strambe sticla de Porto, recitand pasaje intregi din cartea care asteapta, cuminte, sa fie citita in cutele rabdarii. Ud floarea, cu mirare strengareasca si imi aleg, virtual, insula pe care o voi cumpara intr-o buna zi. O cunosc pana la cutele pietrelor.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: