Cine ramane bun – cum se explica Ion Iliescu/Mircea Badea

Pe dealurile Moldovei, acolo unde imi impart copilaria cu epoca de tranzit a lui Sorin Ovidiu Vintu catre curtea generalilor, le era permis putinora sa ramana buni. Era ca o lege subinteleasa de toti, un complex al lui Dumnezeu la scara comunitara, lesne de largit atunci cand istoria o cere. In general, cei „buni” nu erau intru totul asimilati micii comunitati. Nu se putea ca vecinul I., care impartise cu tine banca din scoala cu scena de serbare asezata lateral, sa-si fi dus viata onest, reusind astfel. Logica veche, cea care a strambat cu adevarat universul uman, mergea pe o schema usor de tradus in sincope individuale: puncte de plecare egale, destinatii pe masura. Prin urmare, daca I. excelase, daca, fara a face zgomot, cooptandu-te in reusitele lui, avea succes, nu putea sa ramana bun. Pe undeva, pe traseu, i se gasea o eroare, o vina, o urma de rautate. Si-a construit casa cu cerdac, pentru ca a facut bani necinstiti. Nici nu mai conta, a doua zi dupa veste, cinstea cui fusese in culpa. Sau cat costase casa. Sau cat efort si vis privat ii stateau la temelii.

Binele individualizat, acela care survine natural intr-o natura deformata de frustrarile care nici ele nu mai au rabdare, luand-o inaintea termenelor biologice, nu are voie sa subziste. Din contra, cel care reuseste folosind aceleasi instrumente ca si tine, dar care a avut, in plus, un dat exceptional, mai simplu denumit noroc sau tot ceea ce intra in conjunctura, primeste recunoastere sociala. Si aderenta intima. Daca B. s-a descurcat fentand traseul, ajungand inaintea celorlalti la locul potrivit, il putem investi ca lider. Sau, dupa freamatul istoric, ca erou. Eroii de acest fel sunt cei care hranesc complexul divinitatii, prin simulacrul de putere pe care reusesc sa il infatiseze. Singura conditie de posibilitate fara de care nu se poate este recunosterea celuilalt, care, astfel, iese din anonimat. Asa se explica, bunaoara, liderii comunisti. Nu stiu daca disjunctia este necesara, dar, pentru a nu ramane nelamuriri adunate peste incapacitatea de a ne rafui cu trecutul in care ne era mai bine, nu-i asa?, o notam: asa se explica Ion Iliescu. Intr-un alt registru, asa se explica Paul Goma. Mircea Badea (veti spune ca am un dinte contra lui si eu nu voi nega), Razvan Dumitrescu, Dan Diaconescu. Si, simt nevoia de a repeta, Ion Iliescu.

Complexul lui Dumnezeu circumscrie o uzurpare a sacrului, a monstruosului, adica a ne-obisnuitului care, prin puterea pe care o inspira, ne trimite in angoasa propriei existente. Asadar, binele care survine pentru ca e bine ne repugna prin nefamiliaritatea lui. Iese din universul in care ne tranzactionam sentimentele, vietile, mizeriile, dezvaluindu-ne totodata unde si cum am fi putut fi daca, macar din cand, am fi dat intietate spiritului, sentimentelor, vietii, iar nu fisei de cadre. De aceea eroii neamului au si o parte intunecata, pe care ne place sa o insotim din cand in cand portretului de manual. Cu totii au fost oameni si s-au hranit din ambitii. Au fost betivi, necinstiti, pacatosi. Au ridicat insa manastiri, asa cum se cuvine. Au facut unirea, chiar daca scopul era cu totul altul, si le-a iesit. Au vorbit despre obiditi si obiditilor, chiar daca au fost intr-o nomenclatura pe a carei malignitate nu avem de ce sa o primim in ecuatie. Au iesit din turnul de fildes a jurnalistului-mohican, in mijlocul turmei de care pastorul s-a dezis.

Nu spun ca trebuie demitizati toti acesti eroi de care neamul are nevoie, pentru a nu innebuni in savarsirea propriei existente. Spun doar ca I. (Alexandru Dragomir, Monica Lovinescu, Gabriel Liiceanu, jurnalistul-mohican etc.) poate si trebuie sa ramana bun, chiar daca este mai excentric si are coloana de bambus. Pentru ca, stiti cum e, raul are, de cele mai multe ori, infatisarea binelui ca absenta, iar atunci cand nu vom mai avea ce sacru sa uzurpam va trebui sa ne confruntam cu un neant mult mai dur decat cel al propriului cotidian.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: