Despre ruşinea de a fi jurnalist. Pentru că şi Capatos este

Îmi este ruşine că sunt jurnalist. Nu îmi e ruşine de alegerea pe care am făcut-o, nici de ceea ce reuşesc să scriu, pentru că m-am născut cu o incapacitate organică de a sări peste limită. Dacă nu ştiu un lucru, dacă nu e verificat totul în asperităţile minţii, tac. E acel simţ al ridicolului prin care te măsori. Dar jurnalist este şi Capatos. Suntem, cum ar veni, colegi de breaslă. Şi atunci, ruşinându-mă de lipsa lui de ruşine, îmi este terbil, teribil de ruşine că suntem, amândoi, jurnalişti.
« Antena » care îl legitimează pe Capatos a difuzat, aflu, imagini evident senzaţionale şi de « primă-mână », că doar asta este singura miză a unei instituţii de presă, cu fostul premier Emil Boc, gol-goluţ, în vestiarul unei săli de gimnastică. Pentru o şi mai mare autenticitate şi pentru o şi mai mare fuziune cu poporul care digeră hulpav orice destructurare a oricui, numai mai bun decât mulţi alţii să fie, imaginile au fost aruncate pe ecran needitate, filmate fiind cu telefonul mobil. Câtă performanţă jurnalistică ! Din punctul meu de vedere, este acelaşi lucru cu a intra, noaptea, în casa cuiva. Nu există nici o diferenţă faţă de complicitatea la un viol. Şi nu există nimic mai ruşinos şi mai animalic în presă.
Acum ceva vreme, am citit despre cazul unui senator american, mort într-un accident de maşină. Alături de el, se afla secretara, despre care toţi ştiau că îi este şi amantă. Freamăt mare în redacţiile tv – care este, de fapt, ştirea cum anume să o împacheteze. Toate instituţiile de televiziune, fără niciun rest, au sacrificat « senzaţionalul », luând decizia de a transmite publicului nedefinit simplul fapt al morţii unui senator. Calculul a fost onest : dacă readucem în scenă povestea cu amanta, nu facem nici cel mai mic serviciu interesului public : omul a murit, ca atare nu va mai candida, şi atunci, la ce folos să îi devoalăm mizeria ? Nu cred că televiziunile americane sunt private de tabloidizare. Primesc şi ele audienţele. Îşi fac calcule disperate pentru a mai ţintui în faţa ecranului alţi şi alţi anonimi. Dar totul, până şi ratingul, dă seama de limită. Iată cuvântul magic, cel care dă diferenţa specifică. Nu câte amante ai la televizor, nici câte divorţuri ai reuşit să aduci, ci cum ai reuşit să jonglezi cu limita.
Publicul poate fi, aşa cum adesea cred managerii din media, lipsit de scrupule şi de conexiuni. Dar până şi Marghiola are ruşine. Pentru că da, limita şi asumarea ei vin din ruşinea de a-l dezgoli pe altul, fără a te dezgoli şi pe tine.
Am pornit pe acest drum încercând să mă dumiresc eu însămi de unde încrâncenarea de a face presă. Nu am avut nicio experienţă edificatoare – presa, atât cât am profesat-o, nu m-a aventurat într-o lume care să capete trăsăturile mele, ba chiar am avut un divorţ în tăcere, cu martori care nu ne ştiau pe niciuna dintre noi. Nu ne-am împărţit la final fotografiile, nici cărţile şi nici nu am rămas prietene. Dacă ma uit la ea, la presă, nu recunosc nimic din vechiul mariaj.
Nu am crezut niciodată că ziaristul este chemat să judece, să eticheteze, să creeze revoluţii, spasme ori revelaţii istorice. Nici că depeşa n-re încotro, decât să mizeze pe senzaţii. Am privit întotdeauna munca de jurnalist ca pe o provocare intelectuală. Mecanismele, conexiunile, conjuncturile, mizele sunt obiectele de lucru ale unui ziarist, nu simplul fapt, oricât de monstruos ar fi el (în sensul pur etimologic, de ieşire din formă). Pentru ca presa să fie asumată ca profesie, trebuie să ne ştim locul, care este prin excelenţă cel al intervalului. Orice derapaj, înspre autoritate ori, din contra, înspre vox populi, lasă intervalul gol. Aşa apare impostura.
Când presa nu îşi mai defineşte locul şi rolul, când din ea rămân doar tentaculele care se întind şi se infiltrează, ziarele mor fără memorie. Eu nu ştiu să fiu un astfel de ziarist tentacular. Nici nu vreau să fiu o”specie”, în loc de a miza pe profesie.
Antena 1 a reuşit aseară o mare performanţă. A înghiţit OTV-ul. L-a distrus iremediabil pe Crin Antonescu, şi aşa bolnav de ură şi cu memoria schimonosită. Pentru că liderul PNL a răspuns la telefonul lui Capatos şi a comentat imaginile cu Emil Boc. A mai reuşit ceva Antena : să ne ruşineze pe toţi cei care, arici fiind, facem exerciţii de a menţine distanţa minim necesară faţă de celălalt.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

6 Responses to Despre ruşinea de a fi jurnalist. Pentru că şi Capatos este

  1. Oscar says:

    Dupa fostul premier nud, astazi avem un premier homosexual, potrivit unui senator PSD. Deja vorbim despre cea mai crunta mizerie – discreditarea cu metoda si cu ura din dementa unora de a ajunge la putere?

  2. Cristi says:

    Daca ti-ar da banii care ii castiga Capatos la Antenele lu’ Felix ai spune nu? Ca-ti sfarma codul deontologic? In ziua de azi daca iei banu’ grup pupi si motanu’ in fund si ii spui: sefu’ pe cine mai porcaiesc azi?

  3. kairost says:

    @Cristi, nu m-am dat niciodata exemplu si nici nu am pretentii de moralist. In paranteza insa, da, as spune nu. Nu stiu daca acesta e motivul pentru care strang bani de concedii, platesc rate la banca si am un trai cat de poate de proletar.

    • Cristi says:

      Te cred si nu te contrazic, dar eu cred ca fiecare om are un pret, mai mic sau mai mare, in functie de caracter. Si pana la urma, pentru unii, sansa de a lucra intr-un anumit trust (chiar si fara prea multi bani) ii determina sa isi arate toata disponibilitatea….

      PS: La Felix in televiziune toti sunt un pic murdari de caca pe limba de la sefu’, si ma refer la aia de pe sticla care sunt cei mai coltosi.

  4. George says:

    Reblogged this on Puterea blogului.

  5. catwoman says:

    Eu am ales sa raman in presa si inca ma mai lupt sa-mi fac meseria asa cum stiu eu ca este bine. Da, uneori mi-e si mie rusine: rusine pentru toti acesti realizatori TV sau crainici, mai degraba, rusine pentru toate fetele alea dezgolite care prezinta vremea prin emisiuni, rusine pentru toti reporterii care nu vorbesc romaneste si pentru toti cei care nu scriu romaneste. Pe urma mai fac un ziar, mai trece o zi. Si ma gandesc la ce mi-a spus intr-o zi un cititor: „Doamna, daca n-ar mai fi nici ziarul, n-am avea nicio speranta”. Si atunci strang din dinti si mai muncesc o zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: