Prietenii schimbate. Victor Ponta şi însoţitorii

Un prieten înţelept, din aceeaşi generaţie, mi-a atras gentil atenţia că îmbătrânim. Mai avem ceva vreme până la pensie, dar cert e că am depăşit pragul tatonărilor: avem acele turnuri intelectuale care ne fac să înţelegem lumea, iar afecţiunile ne sunt deja mature.
 

Tot el m-a pus în gardă: cu cât trec anii, cu atât se aleg oamenii din preajmă, astfel încât cei cu adevărat norocoşi vor avea, până la sfârşitul vieţii, una, două prietenii autentice. Ceilalţi, mai puţin răsfăţaţi de soartă, îşi vor purta singurătatea prin multiple amiciţii de conjuctură. Aceştia sunt sclavii absoluţi ai proverbului „spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”: ei caută a se însoţi, la fiecare moment, cu cei care le trimit înapoi, ca într-o oglindă, imaginea ideală pe care şi-o proiectează despre sine. Problema apare atunci când fragmentele de oglindă trimit înapoi figuri parţiale. Imaginea devine concavă.

Biologic, Victor Ponta este cu o generaţie mai bătrân. Integral pe hydepark.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

2 Responses to Prietenii schimbate. Victor Ponta şi însoţitorii

  1. Ma bucur sa citesc randurile tale!
    Iti multumesc pentur ca scrii!

  2. kairost says:

    Adrian, eu iti multumesc. si nu din vanitate, ci din bucurie:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: