Traian Băsescu. De ce suspendarea e răul cel mai mic

Nu mi l-am dorit niciodată pe Traian Băsescu preşedinte. Nici înainte de 1990, când, necunoscându-mi ţara şi istoria, îl voiam cu toată forţa pe rege înapoi, pentru că aşa îmi spunea bunicul că va fi fericit. Nici în 1992, când mi-am cunoscut ţara, înţelegând prin ţară istoria şi memoria marilor momente ale ei, când am lipit pe copacii din curte afişe cu Corneliu Coposu. Nici în 1996, când am crezut că istoria neînsemnatei mele vieţi e totuna cu istoria României.

Am vrut şi eu, ca mulţi dintre cei care, dacă şi-ar fi ales momentul naşterii, atunci acesta ar fi fost în interbelic, un preşedinte pe modelul atât de invocat al lui Vaclav Havel. Istoria, care este o înşiruire de conjucturi şi însoţiri, ni l-a dat pe Iliescu. Ni l-ar fi dat şi pe Adrian Năstase. Eu aşa îl văd pe Traian Băsescu: cel care a dejucat mersul unei istorii pervertite de însoţiri parşive, cel care a ajuns preşedinte pentru ca Adrian Năstase să iasă din prim-planul politicii la nivel înalt. Este singura alegere care ni s-a dat, scoţând din joc orice destin implacabil. Nu l-am votat, în 2004, cu toată convingerea. A rămas, pe undeva, un rest. Întocmai de aceea, am apreciat deschis gestul istoric al mandatului său prezidenţial, acela de a condamna comunismul. Şi în orice scenariu posibil, aş alege condamnarea comunismului într-o ţară în care peste jumătate din populaţie încă nu s-a luat la harţă cu hoţii de istorie şi libertate. Pentru asta, da, prefer să întorc privirea de la Elena Udrea şi Ioan Oltean, dar să îl respect în continuare pe preşedintele care a incriminat de la tribuna Parlamentului oroarea totalitară. Fără patimă, fără mândrie, dar cu respect. A doua mare reuşită a preşedintelui Traian Băsescu este la fel de onorabilă: curăţarea justiţiei. Vi l-aţi fi putut măcar imagina, în orice moment vreţi, pe Adrian Năsaste la închisoare? Ei bine, acolo este acum şi, fie chiar şi simbolic, înseamnă enorm, măcar pentru încrederea că presa se poate face şi altfel decât sub presiune. Şi iarăsi, aş alege oricând independenţa justiţiei, indiferent de ce e pe celălalt braţ al cântarului.

Traian Băsescu nu este preşedinte pe viaţă. L-am votat, dar am fi putut la fel de bine să nu îl votăm. Iată virtutea de nelepădat a democraţiei, cu toate imperfecţiunile ei. Dacă preşedintele derapează, dacă ne trădează, dacă îşi bate joc de istorie, nu e nici o problemă: îl demitem. Aşa zice Constituţia şi nu cred să deranjeze pe cineva. Demolarea care se întâmplă acum nu are legătură cu preşedintele şi cu o eventuală trădare de neam a preşedintelui. Acum, trădătorii regulilor democratice şi ai Constituţiei sunt în altă parte. Pe ei nu i-am ales. Pe ei nu-i putem demite. Aveau tot dreptul din lume şi mai ales din Constituţie să îl ancheteze pe Traian Băsescu. Să îl suspende. Se cheamă controlul puterilor în stat şi este un principiu. Nici o regulă a democraţiei, însă, nici măcar Constituţia, nu le dă dreptul să se arunce hulpav asupra oricărei instituţii care le stă în calea spre puterea pentru putere. Nici o regulă a democraţiei, nici măcar Constituţia, nu îi permit lui Crin Antonescu să ajungă preşedintele României, doar pentru că Victor Ponta a ajuns prim-ministru.

Nu cred, şi aici este marea ironie, că USL avea un plan dictatorial în cap. La nivel de formaţiune, evident, pentru că oameni mici cu metehne rele sigur sunt şi pe listele social-democraţilor, şi pe cele ale liberalilor, şi pe cele ale democrat-liberalilor. În privinţa lui Victor Ponta, chiar nu cred că este fericit acum. La cât de mult ţine dumnealui la cariera politică, la cât a construit să ajungă aici, sigur are un nod în gât când realizează că etichetele de plagiator şi dictator nu i le mai dezlipeşte nimeni. Din păcate pentru el, s-a dovedit a fi vulnerabil şi şantajabil. Pentru că a crezut de cuviinţă să fie doctor în drept, prin furt. Ceea ce a făcut după sau ceea ce l-au făcut alţii să facă a pus final carierei politice de care ţine cu dinţii. O reluare: încercarea a de fenta justiţia în cazul Năstase, modificarea statutului ICR, preluarea abuzivă şi discreţionară, pentru scopuri mici şi oportuniste, a Monitorului Oficial, revocarea peste noapte a Avocatului Poporului, ciuntirea Curţii Constituţionale, alunecând la marginea legii, preluarea Parlamentului (Am Parlamentul, ne-a spus Victor Ponta). Vedeţi?, nici măcar nu e vorba de suspendarea lui Traian Băsescu. În ecuaţia de faţă, suspendarea preşedintelui este cel mai mic rău pe care l-a făcut noua putere a USL-ului.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

One Response to Traian Băsescu. De ce suspendarea e răul cel mai mic

  1. USL-ul a demonstrat (pt naivii care mai au dubii) ca sunt niste nemernici la fel ca cei din PDL

    –Cu drag, Felicia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: