Despre adevăr. Victor Ponta şi complexul lui Dumnezeu

Adevărul e un lucru complicat. S-au scris cărţi despre, s-au rupt prietenii, intelectuale sau afective, s-au purtat războaie în numele său. Vă spun din capul locului că titlul ar depăşi pe oricare dintre noi. Cu o condiţie: să scoatem din ecuaţie adevărul cel mai simplu, adică acela aflat în concordanţă cu realitatea frustă. Pentru că, dacă despre el este vorba, atunci nu există nici o îndoială şi nici o dispută paradigmatică nu se naşte de aici: Victor Ponta a copiat zeci de pagini, însuşindu-şi paternitatea şi devenind, astfel, doctor în drept.

Dacă prim-ministrul Ponta ar fi admis adevărul, complexul lui Dumnezeu (*expresia lui Jean-Luc Berlet) nu s-ar fi născut. Aşa nu ar fi căzut în capcana cea mai perfidă a istoriei, din care nu mai ieşi fără a face pactul cu răul, şi nu oricare, pentru că şi aici avem dispute de ordin cultural, ci acela gol-goluţ, definit prin el însuşi, iar nu printr-o accidentală ori provizorie absenţă a binelui. Confruntat cu adevărul de neinterpretat, de vreme ce se vede cu ochiul liber, Victor Ponta avea la dispoziţie cele două ieşiri care se dau oricărui mincinos devoalat. Bineînţeles, ca în toate experienţele cu vocaţie universală, adică validate de fiecare dintre noi, pentru că pe toţi ne-a tentat, chiar şi la modul inofensiv, minciuna, una dintre soluţii este înşelătoare. Victor Ponta ar fi putut, aşadar, să se confrunte cu propria-i limită şi să recunoască, înroşind sau nu, după cum îi permite pigmentul, că a copiat în teza de doctorat.

Putea chiar să îmbrace cu sensibilitate mărturisirea: nu a avut răgaz să studieze şi să formuleze fraze în stil propriu, se ocupa şi de treburile ţării, chiar dacă ale partidului. Putea chiar să dea vina pe coordonatorul tezei de doctorat, pentru că era responsabilitatea acestuia să-i deschidă ochii asupra ştiinţei dreptului, să îl pună pe drumul bun şi să îl întoarcă la răscruce, dacă se rătăcea. Asta era vocaţia lui Adrian Năstase, maestrul faţăde care Ponta era un discipol în ale justiţiei. Aceasta este ieşirea corectă, singura care te salvează, chiar dacă nu dai dovadă de căinţă. În loc de asta, Victor Ponta a ales ieşirea subterană: adevărul nu e adevărat.

Problema e că domnul Ponta este la putere. Ori dacă, la putere fiind, aclami neadevărul adevărului, pui în funcţiune un întreg arsenal pentru a-l impune ca oficial. De-abia de aici încolo se cheamă uzurpare. Şi tot de aici începe drumul parşiv al oricărei dictaturi, mai mari sau mai mici, mai complexe sau mai simple, dar niciodată mai bună sau mai rea. Pentru că orice adevăr neadevărat trebuie impus. Altfel nu se poate, de vreme ce ai pretenţia să schimbi ordinea firii. În această logică, dacă un comitet de academicieni îşi asumă verdictul de plagiat, pe care oricare dintre noi, cu un minim exerciţiu al lecturii îl poate da, nu ai altceva de făcut decât să îl desfiinţezi. Ei, academicienii, nu au dreptul să recunoască şi să numească adevărul. Realitatea nu are nici ea dreptul să îl valideze. Iată cum, dintr-un lider democratic al unui partid social-democrat desprins, e drept, din Iliescu şi Năstase, Victor Ponta se transformă în liderul frustrat de Dumnezeu, pe tronul căruia vrea să stea.

Liderul PSD se auto-intitulează unica instanţă care defineşte, validează şi impune adevărul. Mai mult chiar, unica instanţa care repudiază realităţile potrivnice. Cât de puţin am învăţat din istorie? Cât de precare ne sunt experienţele, lecturile, învăţămintele? Cât de puţin să ne doară nu furtul unei teze de doctorat, ci furtul simţului critic, al inteligenţei? Dacă nu ar fi urmat tot ce a urmat minciunii îmbrăcate în adevăr, dacă aghiotantul înfiorător al premierului nu ar fi desfiinţat un comitet academic care a îndrăznit să spună ceea ce mulţi se feresc să spună, adevărul am putea repudia totul în secundar, iar Victor Ponta ar fi blamabil doar pentru minciună. Ori dumnealui nu s-a oprit aici. Dacă alţi academicieni se cred liberi şi suficient de inteligenţi încât să înţeleagă că reproducerea, copierea, xeroxarea tot plagiat se numeşte, în 1975, 2003 sau 2012, îi desfiinţează şi pe ei. În cazul în care Universitatea Bucureşti denunţă plagiatul doctoratului, îi retragem dreptul de a mai organiza doctorate, a anunţat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Şi tot nu a fost suficient. Complexul lui Dumnezeu îţi impune standarde înalte. Aşa că, peste noapte, o misterioasă Comisie tehnică, bazată pe expertiza avocatului Gheorghe Mateuţ, întâmplător sau nu avocatul maestrului Năstase, a fost mandatată să anunţe, public, noul adevăr, cel oficial: Victor Ponta nu a plagiat.

Restul e istorie. Prim-ministrul României poate să combată pe toate drumurile teza metehnelor dictatoriale şi poate să explice cu ce argumente doreşte că nu e vorba de totalitarism, comunism, încălcare a principiilor democratice. Contrafacerea adevărului, validarea adevărului oficial folosindu-te de instituţiie statului (Ministerul Educaţiei) nu există în nici un alt regim decât cel dictatorial. Ori de aici a început totul. Dacă ar fi fost doar subordonarea Monitorului Oficial, Curţii Constituţionale, Parlamentului, am fi putut dezbate până târziu în noapte dacă a fost ori nu lovitură de stat, puci, prostie ori poftă de putere. Cu plagiatul devenit contribuţie la istoria ştiinţelor juridice, ne aflăm în faţa unei puteri perverse, care are pretenţia de a umple străzile cu Şariki. Mai grav, chiar şi redacţiile de presă.
Citeste mai departe

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: