Presa în vremea propagandei. Domnilor politicieni, nu vă asumaţi merite

În toată tărăşenia aceasta cu suspendarea / demiterea s-au petrecut multe mizerii. Cea mai parşivă dintre ele rămâne abuzul asupra adevărului, săvârşit cu intenţie şi sfidare de instituţii ale statului, printre care Guvernul României, Ministerul Eduaţiei şi o Comisie de etică aflată în directa subordonare a ministrului Andronescu şi a premierului Ponta. Pe locul doi, cu toată răspunderea pentru gravitatea tututor celor întâmplate în cele două luni din urmă, stau presiunea şi anatemizarea ziariştilor de către politicieni. Din păcate, metehnele acestea se dovedesc a fi transpartinice.

Acum câtea zile, prim-ministrul Victor Ponta se răstea la jurnaliştii de la B1. Avem şi stenograme din bucătăria PNL-ului, în care ziariştii sunt aşezaţi în aceeaşi paradigmă a intrumentarului politic. Acum nu multă vreme, politicienii din USL o luau în răspăr pe Andreea Pora, pentru convingerile pe care şi le exprimă prin intermediul argumentelor. Cam tot pe atunci,  Sebastian Lăzăroiu anunţa, public, că Hotnews a întors armele. Nu ştiu – şi nici nu caut răspunsuri -ce anume viza domnul Lăzăroiu prin afirmaţia dumnealui. Ştiu însă că vorbim (şi) despre mulţi jurnalişti de a căror onestitate intelectuală şi umană nu mă îndoiesc. Premisa de la care pleacă, însă, este păguboasă. Ea spune că ziariştii, toţi, în virtutea profesiei pe care o practică, sunt, din capul locului, instrumente în mâna politicului. Gloanţe. Cum ar veni, ai ceva de transmis, vrei să îţi dovedeşti adversarul politic, pui pe ţeavă un ziarist. O asemenea paradigmă este teribil de periculoasă. Indiferent de câte lichele putem arăta cu degetul în presă, a te raporta la presă astfel este de o gravitate de care bine ar fi să fie şi politicienii conştienţi. Mai ales cei care au toate datele să înţeleagă şi tot dreptul să se dezică de Ion Iliescu şi metehnele social-democraţilor din guvernarea Adrian Năstase.

Ziaristul este un om al intervalului. De o parte, politicul, cu propria-i agendă şi propriile interese; de cealaltă parte, societatea, cu nevoile, interesele, proiectele şi memoria care ţine evidenţa. La mijloc, aşadar, stau ei, gazetarii. Unii dintre ei, să admitem, corupţi sau coruptibili. Alţii, cei mai mulţi, impostori: nu doar că le lipseşte, cronic, orice de felul unei culturi generale, dar sunt privaţi şi de simţul critic fără de care raportarea la lume, că e politică sau nu, e viciată. Aceştia sunt oamenii care au intrat în presă în căutarea măreţiei. Au teze bine definite, chiar dacă rotunde, şi reţete pentru orice nelămurire pe care ne-o ridică universul. Mai sunt şi ziariştii care şi-au practicat în cuminţenie profesia, care au căutat grile de lectură şi care, atunci când semneazîă un editorial ori un comentariu, o fac asumat. Prima grupă, adică cei care fac din  presă un joc politic, au abdicat de mult de la informarea corectă. Sunt propagandiştii zgomotoşi, pe care cutuma ultimilor ani i-a impus drept formatori de opinie. Sunt o ruşine, doar că lor nu le e ruşine. Ei, însă, sunt şi trebuie să rămână excepţia. Pot părea mulţi, pentru că au tonul înalt şi tuşa groasă. Dar faptul că ei există şi funcţionează în acest fel nu dă dreptul nimănui, cu atât mai puţin politicienilor, să anatemizeze presa în totalitatea ei. Dacă X e neruşinat şi lipsit de organ pentru rău, asta nu spune nimic despre A. Nu există, din capul locului, un lichelism al presei. Aşa că, domnilor politicieni, nu căutaţi licheaua din fiecare dintre noi.

Mă simt direct vizată. Dacă astăzi sunt conştientă, ca mulţi alţi colegi, că trebuie delegitimat abuzul de putere pe care l-au comis guvernul şi Parlamentul USL, nu înseamnă că meritul este al vreunui politician din opoziţie. Nici al lui Traian Băsescu nu este. Meseria asta, domnilor politicieni, este una dintre cele mai solitare dintre toate; pentru că dacă nu ajungi pe cont propriu la înţelegerea faptelor, dacă nu porţi procese de conştiinţă, dacă nu te sustragi mesajelor de campanie, legitime în politică, înainte de a a avansa grile de lectură pentru evenimente, înseamnă că intri, cel mult, în categoria celor lipsiţi şi de cultură, şi de intuiţie. Meritele ori, din contra, ratările, ni le purtăm singuri. Ori dacă ne permitem să arătăm cu degetul spre oricare dintre ziarişti, strigând acuzator că e plătit de USL, fără a avea nici cea mai mică dovadă, aceeaşi logică ne spune că noi ceilalţi, cei care taxăm bocancii lui Ponta intraţi în Universitate, suntem corupţi de PDL, nu-i aşa?

Eu nu fac presă căutând răspunsuri la întrebări existenţiale. Nici măreţia nu intră în calcul. Şi nici nu valorez prea mult, aşa cum, de altfel, e bine, în ochii politicienilor. Îmi asum intervalul pentru că, dincolo de măreţia lui, te situează în rpoximitatea adevărului. Evident, dacă vrei să îl recunoşti. Dacă era altfel, nu mi-aş asuma, astăzi, teza că referendumul acesta de demitere nu are de-a face cu Traian Băsecu ci, din contra, cu majoritatea „zdrobitoare”, cum îi zice USL-ul, din Parlament. Dar domnilor politiceni, de la putere sau din opoziţie, lăsaţi-mă pe cont propriu, pentru că oricum ştiu că Victor Ponta a plagiat,  că OUG privind referendumul  nu a fost abrogată, că nici Angela Merkel, nici Der Spiegel, nici Le Monde ori chiar Google nu a fost plătiţi de Băsescu şi că referendumul de demitere de duminică nu e legitim, pentru că parcursul până la el a fost, nedemocratic, viciat.

*Articol publicat de Hydepark

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: