Jurnalist de meserie. E prea putin?

Binele este ca drojdia, scria Andrei Plesu intr-unul dintre textele sale; chiar si in cantitate infima, dospeste si face aluatul sa creasca.  Este una dintre vorbele mari de care indeobste te feresti, tocmai pentru ca, asumandu-ti-o, ea te obliga cotidian. Daca, insa, nu te eschivezi de la ea si nu o asezi – sigur, cu grija – in sertarul de principii despre care stii doar ca e acolo si ca inca nu a venit vremea lui, iti dai seama ca solutia pentru ca drojdia sa fie de calitate nu sta in gesturile mari, prin excelenta singulare si eroice, ci in micile fapte de zi cu zi.

Cum e, bunaoara, faptul de a-ti face meseria. Fara sa crezi ca detii raspunsuri soteriologice, fara valva, fara inselaciunea zgomotului care vine sa inlocuiasca lucrul bine facut, fara a cere lauda si rasplata imediate si, mai ales, fara sa abdici de la miza profesiei.  A mea e cea de jurnalist. Asa scrie pe legitimatie, asa ma prezint atunci cand sunt intrebata ce meserie am, asa am ales. Asta inseamna ca stiu sa fac, pentru ca am invatat si pentru ca am deprins exercitiul, anumite lucruri, bine definite, care intra in reteta meseriei.  Cel mai important dintre ele, care exista in orice stire de 3.000 de semne, in orice emisiune, in orice relatare de presa este acela al mentinerii in interval. Pare simplu, dar este cel mai greu de facut. Jurnalistul este un actor de interval. Nu e nici politician, nici vocea poporului. Ca atare, rostul lui, utilitatea pe care o are in ecuatia publica sunt acelea de a transmite mesajele, de a intermedia  dialogul intre registrul autoritatii publice si cel al societatii. Orice pas in plus inpre politic sau inspre popor inseamna derapaj. Ambele variante sunt posibile prin iluzia puterii, pe care un E. Kantorowicz o identifica in complexul lui Dumnezeu.

Sigur, poate sa para o raportare idilica la meseria de jurnalist. Daca deschizi televizorul si nimeresti pe majoritatea canalelor de stiri, chiar ipocrita. Jurnalistii cu anvergura publica, cu audienta fenomenala, cu octavele ridicate sunt cei puternici si iau, pe rand, locul politicienilor si al cetatenilor. Pe interval e incomod, plictisitor, prost platit si cu iz de epoca apusa. Ori esti politicianul care imparte (promisiuni), ori esti el, poporul suveran, care cere (iluzii). Ori esti politicianul care distribuie recompense, ori esti poporul care cere executii publice. Depinde de miza personala, de prioritatile patronului de presa si uneori de chef. Domnul Mihai Gadea le-a avut pe toate, asa ca a trecut la fapte.

A avut chef sa se masoare cu Andrei Plesu. Si nu oricum, ci de la inaltimea demiurgica pe care ti-o da abilitatea de a fi, pe rand, autoritate publica si popor obidit. Vreme de o ora, persoana lui Andrei Plesu a umplut, prin uzurpare, spatial studio-ului de la Antena 3. El nu era prezent, dar tocmai de aceea erau acolo ceilalti jurnalisti ai institutiei. Executia a fost brutala, fara gesturi fine. Nici vorba de manipulare, de ocolisuri, de demonstratii, chiar si dintre cele de-ale casei, sofistice si alambicate. Graba a facut ca punerea la zid a celui care conduce Colegiul Noua Europa si scrie carti despre ingeri si parabole (ce preocupare dusmanoasa!) sa fie prezentata ca atare: “Asta-seara, doamnelor si domnilor, il dezbracam pe Andrei Plesu, sa vedeti cat somon a mancat la pranz”.  Nu intru in analiza de text, pentru ca textul a lipsit, fiind vorba doar despre ghioaga, nu despre floreta.

Pentru ca si pe legitimatia domnului Mihai Gadea scrie “jurnalist” si daca e intrebat ce meserie are, asa se recomanda, si pentru ca mi-e teama ca politicienii si poporul sa nu creada ca avem cu totii, cei din breasla, asemenea puteri extraordinare, ma simt nevoita sa precizez ca unul dintre noi are o legitimatie gresita in buzunar. Cum imi place sa cred ca nu mi-am ratacit simtul ridicolului si ca, in ciuda dosarului de cadre nesemnificativ (si ce bine ca e asa), o minima recunoastere a binelui si raului detin, imi tin legitimatia in buzunar.  Este, insa, mult prea putin.

Antena 3 face o presa monstruoasa. In sensul pur etimologic, monstruos inseamna iesire din forma, din familiar. La rigoare, iesirea din rost. Ceea ce trebuie sa facem acum, noi cei care stim sa scriem depese de 3.000 de semne si sa acceptam modestia functionala a intervalului, este sa condamnam public linsajul pe care il practica cei alaturi de care stam in breasla. Fie ca ne place, fie ca nu, iesirea e una singura si ea presupune efortul de a regasi si reinstaura forma.

 

*** Aparut in Dilema veche/ 20 martie 2014

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

One Response to Jurnalist de meserie. E prea putin?

  1. Pingback: Socotinţa de luni (VII) | Alexandru Ojică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: