Andrei Oișteanu, despre legionarismul lui Eliade, asasinatul neelucidat al lui Culianu și ortodoxism în zilele noaste

oisteanu fTrecutul legionar al lui Mircea Eliade l-a despărțit atât de discipolul Ioan Petru Culianu, cât și de cel de care l-a legat o extraordinară prietenie de tinerețe, evreul Mihail Sebastian. Recrutat în Mișcarea Legionară de Radu Gyr, Eliade este, încă, obiect de controverse în Israel, acolo unde s-a vehiculat chiar ideea de a-i fi etichetate cărțile cu textul scriitor antisemit. Cu toate acestea, derapajul din tinerețe, neasumat public vreodată, nu i-a contaminat opera de istoric al religiilor, spune Andrei Oișteanu. De altfel, problema legionară nu este doar o problemă a lui Mircea Eliade: este una a generației interbelice, una a Bisericii Ortodoxe, care nu a condamnat legionarismul din interiorul ei și, iată, una a Administrației Prezidențiale, care a comis imprudența de a decora un fost deținut politic, care și-a asumat în ultimii ani simpatii legionare. Mai mult, îi regăsim pe legionari chiar și în dosarul asasinării lui Culianu la Chicago, în 1991, după ce acesta criticase deopotrivă neocomunismul instalat la București după Revoluție, dar și legionarismul, pe care îl numea un Ku Klux Klan ortodox.

Magda Grădinaru: Domnule profesor Andrei Oișteanu, ați reeditat recent, la editura Polirom, un volum consacrat relației dintre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu. Îl intitulați “Religie, politică și mit”. Pornind chiar de la triada din titlu, ce îi leagă și ce îi desparte pe cei doi?
Andrei Oișteanu: Îi unește fiecare termen din această triadă. Bineînțeles, istoria religiilor, bineînțeles, mitologia comparată, dar și politica, politicul care a irumpt în viața lui Eliade, cu toate că Eliade a fost un propăvăduitor al boicotării istoriei. Istoria terorizează comunitățile tradiționale, istoria noastră, liniară și non-mistică și ca atare istoria aceasta trebuie boicotată, pentru a trăi într-un timp ciclic și repetitiv, care se auto-generează. De asemenea, politicul a irumpt și în viața și chiar moartea lui Culianu. În viață, pentru că iată a fost hărțuit de un ofițer de Securitate, pe numele său Ureche, un tip cu o celebritate negativă în istoria României, și predecembristă, și postdecembristă, apoi fost fuga lui din România și participarea lui la ajutorarea disidenților din România, mai ales a grupului disident de la Iași condus de scriitorul Dan Petrescu, pentru că disidenții care erau de capul lor și care nu erau preluați de mass-media occidentale sau de cancelariile occidentale erau pierduți, puteau fi arestați, puteau să dispară. În fine, chiar asasinarea lui Culianu este un act politic. Eu încerc să demonstrez acest lucru în cartea mea. Aș vrea totuși să spun că,iată,vorbim de Ioan Petru Culianu în ianuarie 2015, el s-a născut în ianuarie 1950, deci el, dacă nu ar fi fost acest tragic act întâmplat pe 21 mai 1991, când a fost asasinat la Universitatea din Chicago, ar fi împlinit 65 de ani, ar fi fost în plină desfășurare a aptitudinilor sale formidabile, intelectuale, un om de o creativitate extraordinară.

M.G.: Este I.P.Culianu ultimul mare erudit român?
A.O.: Eliade el însuși era un erudit, continuând generația lui Hașdeu, da, ar fi fost în această linie, un continuator de marcă. El a lăsat o hârtie în care își trecea proiectele, marile proiectele de cărți noi, printre care era una care numește “Istoria magiei”, alta care se numește “Istoria gândirii “, asta ne arată anvergura, ce ar fi fost el astăzi.

M.G.: Totuși, în ce registru s-a produs ruptura dintre ei: academic, ideologic?
A.O.: Trebuie spus că nu a fost o ruptură totală niciodată. Au fost divergențe, polemici, unele explicite, unele implicite, dar nu s-a produs o despărțire totală. Au fost ambii piloni. A fost și o despărțire academică, profesională, aveau alt tip de manifestare ca istorici ai religiilor, aveau păreri diferite cu privire la aspecte esențiale din istoria religiilor, cum este evoluția șamanismului, mai ales a zonei pe care o putem considera ca intrând sub umbrela șamanismului. Eliade, mai conservator, oprea șamanismul strict la nordul Eurasiei, nordul Scandinaviei și Siberia. Culianu, mai inovator, mai creativ, a extins zona șamanismului și asupra vrăjitoarelor din Europa, asupra acromanților greci, asupra magilor persani. Până la urmă putem spune că este o problemă de terminologie ce definim noi că este șamanismul, este însă mult mai mult decât atât.

Mircea Eliade și Mișcarea Legionară: de la recrutarea de către Radu Gyr la despărțirea de Mihail Sebastian

M.G.: Totuși, cel mai mare reproș pe care discipolul Culianu îl face maestrului Eliade vine în registrul politic.
A.O.: Bun, el a venit destul de târziu, și nu pentru că Ioan Petru Culianu ar fi avut ezitări în această privință, nu a avut. După opinia mea, l-am și cunoscut, dar i-am și citit toate textele, el este un democrat sadea, la egală distanță, adică era la fel de critic față de comunism ca și față de nazism. El a corespondat cu Eliade, s-au și întâlnit încă de când era student în București, apoi când a ajuns în Italia, s-a văzut cu Eliade în 1975 la Paris, în 1978 el scoate o monografie în Italia despre Mircea Eliade. Cam după aceea încep să apară întrebările.

M.G.: Nu a știut I. P. Culianu de trecutul politic al lui Mircea Eliade?
A.O.: Nu, nu a știut cu siguranță. În primul rând, pentru că nu avea de unde. În România, toate aceste texte și reviste în care au apărut aceste articole care l-ar fi putut duce la această idee erau arestate în fondul S al Bibliotecii Academiei, S de la secret.

M.G.: Iar Eliade nu și-a asumat niciodată trecutul legionar, așa cum a făcut-o Cioran.

A.O.: Eliade nu și-a asumat niciodată. Au început însă să apară articole care să amintească acest lucru. Primul impuls al lui Culianu a fost să își apere maestrul, dar pe urmă a început să primească, fie de la Roberto Scagno, fie de la Mac Linscoff Ricketts , care a venit special în București pentru a studia special aceste lucruri și a publicat o carte în două volume, “Rădăcinile românești ale lui Mircea Eliade”. A început să își de seama că nu este în regulă. A început să îi pună întrebări. În epistolarul pe care doamna Tereza Culianu Petrescu l-a editat,în condiții excelente, se vede că discipolul îi pune întrebări incomode maestrului, iar maestrul evită răspunsuri directe. Unul dintre ele,chiar în 1978, el spune “nu te sfătuiesc să scrii despre relația mea cu Zelea Codreanu, cu Mișcarea Legionară, e foarte greu să refacem această istorie, pentru că nu avem documentele la îndemână, dar și pentru că noi privim acest fenomen post-Holocaust, după ce știm de marile orori care s-au întâmplat”. După Auschwitcz și Buchenwald, spune Eliade, noi nu mai putem fi obiectivi.

M.G.: Dumneavoastră înșivă îi aduceți un reproș lui Eliade: faptul că nu a scris un rând în care să denunțe atrocitățile comise împotriva evreilor în România.
A.O.: Da. În niciun loc public. O face în câteva situații private: în scrisorile către Culianu, în scrisoarea către Gershom Scholem, care îi cere explicații în această privință, era în 1972, când Eliade împlinea atunci 65 de ani. Voia să îl invite la Ierusalim pentru a ține niște conferințe și pentru a-l face doctor honoris causa. Pentru Eliade era extrem de important ca anume la Ierusalim să pună piciorul și vorba lui.
M.G.: Până la urmă nu s-a întâmplat.
A.I.: Până la urmă nu s-a întâmplat, pentru că răspunsul lui nu a fost convingător.

Emil Cioran, un despletit legionar, dar care și-a asumat derapajul

M.G.: Credeți că dacă Eliade și-ar fi asumat trecutul legionar, s-ar fi schimbat ceva? Ar fi fost altfel receptat în Israel?
A.O.: E greu de spus.Din perspectiva asta trebuie să fii curajos ca să vorbești, trebuie să fii curajos ca să taci. E o dilemă. Eliade a ales-o pe aceasta: să nu răspundă și să nu vorbească, convins fiind că explicațiile sunt inexplicabile, că va pierde dacă va explica. Bineînțeles că o asumare, exterioară și interioară,ar fi fost de preferat. Cioran însuși a făcut-o în stilul lui, en passant, ludic. În 1990, el și-a republicat o carte sinistră. Din acest punct de vedere, Eliade nu se compară cu Cioran, Cioran a fost un despletit legionar și antisemit în anii ‘30. Cartea lui, “Schimbarea la față a României” este scandaloasă. El era despletit, în sensul că cerea, zice îmi doresc o Românie cu populația Chinei și destinul Franței. Cam de aici pornea el în delirul său juvenil.

M.G.: Pentru cei care nu au avut acces la prima ediție, cea completă, amintiți puțin despre ce era vorba în capitolele la care s-a renunțat.
A.O.: Avea un capitol despre evrei, pe care l-a scos complet, ca și alte părți masive din carte, dar a scris la începutul cărții un mic motto, un fel de notă asupra noii ediții, spunând că a eliminat câteva pagini din ediția inițială din 1936, pentru că ele au fost scrise într-un delir liric specifc tinereții. O pune doar pe seama păcatelor tinereții și a nebuniei ei. Anunță acolo că nimeni nu mai are voie să publice decât această ediție. Putem spune că ar fi o recunoaștere, dar numai în stilul lui Cioran.

M.G.: Astăzi avem acces și la documente, și la publicistica lui Mircea Eliade. A fost sau nu Mircea Eliade legionar? Și despre ce fel de legionarism vorbim?
A.O.: În primul rând trebuie spus următorul lucru: după opinia mea, a fost un derapaj al lui Mircea Eliade în contextul Zeitgeist-ului de atunci, al spiritului epocii. Era o epocă în care intelectualitatea, mai toată lumea, clasa politică, dar intelectualitatea mai ales, era despărțită în două tabere radicale: fasciștii și comuniștii. Parlamentarismul, democrația erau cuvinte de ocară în anii ‘30. Economia tocmai avusese un imens eșec prin criza din 1929 – 1933 și toată Europa era într-o confruntare între comuniști și fasciști. La noi au rămas, așa, câteva nume în cultura română, Rădulescu Motru și Eugen Lovinescu, care au reușit să păstreze nordul pe busolă.

M.G.: Ce-i fascina pe intelectualii tineri la legionarism?
A.O.: Îi fascina această repunere în discuție a profilului moral. Resimțeau o tară a identității românești și ideea asta de incoruptibili, de neînfricați, de morali pe care o propăvăduiau în ideologia lor legionarii, de oameni care fac asasinate politice, dar rămân pe loc, nu fug, cum fac ceilalți.

M.G.: Amintiți, în carte, despre felul în care legionarii s-au despărțit de “Miorița”, înlocuind-o cu “Balada Meșterului Manole”.
A.O.: Am o întreagă teorie în acest sens. Au considerat “Miorița” ca fiind un cântec al resemnării și pasivității. Cineva spune că ciobanul roman își pune mâinile pe piept și face poezie, în loc să pună mâna pe bâtă și să se bată cu agresorii, ratând, de fapt, fondul mito-ritual al baladei. Nu este o afirmație de la pagina Sex and Clowns de la nu știu ce ziar, așa a fost interpretată. În schimb, sacrificiul creator al Meșterului Manole a părut exemplar pentru legionari. Trebuie, însă, să spun că Eliade a avut acest derapaj, care este măsurabil în anumite articole ale sale, în anii ‘36, ‘37, dar nu are articole antisemite.

M.G.: Există, totuși, acel articol publicat în revista Bunavestirea, în care, într-o propoziție, e drept, vorbește despre evrei. Nu știm sigur, Eliade nu admite, că acest text ar fi scris chiar de el.
A.O.: Putem fi siguri că e scris de el. El i-a spus lui Gershom Scholem că era un răspuns la ancheta “De ce credeți în biruința Mișcării Legionare” și a fost publicat în 17 decembrie decembrie 1937, cu doar trei zile înainte de alegerile unde legionarii au obținut un scor foarte bun. Eliade știa ce face și în ce se implică. Într-adevăr, el zice acolo că satele din Bucovina și din Maramureș sunt invadate de evrei. Asta este infinitezimal față de de făcea Bunavestirea.

Eliade, încadrat în Axa Ceahlăul

M.G.: Întrebarea este dacă poți fi legionar cu jumătate de măsură. Adică poți simpatiza Legiunea Arhanghelului Mihail și să nu ai de-a face cu Mișcarea Legionară? Putem spune că Eliade a fost legionar?
A.O.: Putem spune că el a fost încadrat. Eu public aici un document, o colegă, Daniela Dumbravă, mi-a făcut rost de aceste documente din arhiva CNSAS,care păstrează arhiva Siguranței Statului.
M.G.: A existat o adeziune oficială a lui Mircea Eliade la Mișcarea Legionară?
A.O.: Da, a existat. La oanumită axă, Ceahlăul, și la un anumit cuib, iar omul care l-a recrutat a fost Dumitrescu Gyr, poetul Radu Gyr. Public acest document,chiar în facsimil, dar trebuie să spun că el a avut puterea să nu lase cele două domenii să se întrepătrundă. Publicistica sa politică și ideile sale politice, pe care le aflăm chiar și din anumite romane ale sale din epocă, din Jurnalul lui Sebastian, nu au lăsat ca asta să distorsioneze discursul ca istoric al religiilor.

Opera lui Eliade, contaminată de legionarism?

M.G.: Există,totuși acest reproș, că opera sa, academică și literară, a fost infestată de legionarism. Îl amintiți pe exegetul francez Daniel Dubuisson, care spune că Eliade a încercat, în istoria religiilor, să fundamenteze ontologic antisemitismul. Pe de altă parte, Matei Călinescu găsește o legătură chiar în romanul Noaptea de sânzâiene, care se serbeaza pe 24 ianuarie, ziua înființării Legiunii Arhanghelului Mihail.
A.O.: Sunt unele elemente în literatura lui din epocă, anii ‘30 – ‘40, dar nu și în istoria religiilor. Daniel Dubuisson greșeste flagrant, ca și Alexandra Laignel-Lavastine, care exagerează flagrant. Eu fac o scanare a operei de istoric al religiilor și observ că nu există contaminări de acest tip. Mie mi s-a părut un lucru important, pentru că dacă aruncăm la coș o anumită parte a publicisticii lui Eliade și observăm critic anumite opera literare, putem lăsa în picioare cărțile lui importante de istoric al religiilor.
M.G.: În Israel, exista la un moment dat ideea de a pune o etichetă pe cărțile lui Eliade, “scriitor antisemit”. Cum este astăzi receptat Mircea Eliade în Israel?
A.O.: E bună întrebarea, mă bucur că mi-ați pus-o, pentru că peste câteva zile sunt invitat la Târgul de carte de la Ierusalim, unde voi prezenta cartea într-o dezbatere cu profesorul Moshe Idel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Israelienii, pe bună dreptate, au o susceptibilitate în această privință, sunt sigur că va fi o dezbatere cu scântei. Dacă generația lui Gershom Scholem a ratat impunerea lui Mircea Eliade ca istoric al religiilor în Israel, din cauza derapajului legionar, a venit o altă generație, a lui Moshe Idel, discipol al lui G. Scholem, Leon Volovici și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă eu însumi, care încearcă să spargă acest blocaj și să propună o privire critică acolo unde trebuie o privire critică și una laudativă, pozitivă, asupra operei de istoric al religiilor. Nu s-a pus niciodată această etichetă, s-a propus doar, au apărut unele recenzii critice, într-una dintre ele era această propunere. A intervenit Leon Volovici, care a scris la rândul lui într-un ziar important, Haaretz, o replică, pe ideea că astfel de lucruri nu se fac în secolul XXI.

Culianu, anti-legionar, anti-comunist, critic al regimului din 1990 de la București, asasinat misterios

M.G.: Îi regăsim pe legionari, iată, și în asasinarea lui Ioan Petru Culianu,în toaleta universității de la Chicago. Ipoteza cea mai puternică este aceea a unei colaborări,în privința asasinatului, între neo-legionarii români din Statele Unite și fosta Securitatea din primii ani de democrație românească. Culianu primise amenințări de la o asociație neo-legionară, Fii lui Avram Iancu.
A.O.: M-a preocupat dintotdeauna acest asasinat, nu neapărat ce persoană, ci cine a fost în spate, cine a pus la cale acest asasinat sinistru.

M.G.: Să ne amintim contextul: suntem în 1991, Culianu critică constant regimul neo-comunist, cum îi spune, de la București, îi critică și pe legionari, pe care îi numește Ku-Klux-Klan ortodox, vorbea de o convertire la mozaism, era logodit cu o evreică.
A.O.: Mai e ceva. Cu exact o lună înainte de asasinare, în aprilie 1991, el este desemnat cumva de exilul românesc din SUA să îl întâmpine pe regele Mihai și să îl asigure de sprijinul exilului pentru reîntronarea sa în România. Ținem minte că regele Mihai era atunci o sperietoare masivă. Erau multe voci care criticau regimul cripto și neo-comunist al lui Iliescu, multe voci care îi criticau pe legionari și pe comuniști în egală măsură, erau multe voci care clamau revenirea regelui Mihai pe tronul României.

M.G.: De unde întrebarea: a fost folosită asasinarea lui Culianu ca un exemplu?
A.O.: Asta e una dintre soluțiile pe care le dau eu. A fost un asasinat exemplar, de genul: alegem pe cineva foarte vizibil, foarte bine plasat din punct de vedere moral, profesional, profesor la Universitatea din Chicago, discipol al lui Mircea Eliade, facem un gest care să spună “cine face ca el, ca el va păți”. Nu atât dispariția lui Culianu îi interesa, cât degetul arătat către foarte mulți.

M.G.: Pe cine interesa? Despre cine vorbim, despre fosta Securitate?
A.O.: Cred că fosta Securitate, după perioada de două, trei luni de acomodări și de schimbări de uniformă și eventual de câțiva șefi, s-a reinventat sub forma SRI-ului, dar ea a fost organizația cea mai speriată de ce s-a întâmplat în România. În primul rând că vorbim de 1.100 de morți și 3000, 4000 de răniți, pe urmă vorbim de 45 de ani de teroare a securismului în România, fie în formele lui atroce, cu închisorile din ‘40, ‘50, fie de formele lui, tot atroce, de urmărire generalizată. Cred că atunci Securitatea s-a spart în mai multe facțiuni, cumva s-a privatizat și ea, cu diverse căpetenii, inclusiv lanivelul activiștilor.

M.G.: Cum au apărut acești neo-legionari care îl amenințau pe Culianu, Fii lui Avram Iancu din Statele Unite?
A.O.: Neo-legionarii și legionarii erau adunați în anumite puncte de pe blog, Munchen și Bavaria în Europa, nord-estul SUA și sud-estul Canadei, în marile orașe din zona marilor lacuri, acolo s-au întânit ei, urmele Mișcării Legionare au fost mai puternice. Ei au fost foarte folosiți, reevaluați și refolosiți, suntem în anii ‘80, când regimul lui Ceaușescu era național comunist, care era pentru reevaluarea lui Antonescu, pentru reevaluarea Mișcării Legionare, un naționalism deșănțat, elemente care au permis legionarilor să fie apreciativi cu Ceaușescu și invers.

M.G.: Totuși,cum vă explicați că FBI-ul nu a elucidat asasinarea lui Culianu?
A.O.: Îmi exprim mirarea și în carte. Ori a fost înțelegere între cele două părți, română și americană, ori a fost o crimă perfectă, dar o crimă perfectă, într-o mare universitate, în plină zi…La ora 1 ziua, un glonte tras în ceafă, fără amortizor, cât de perfect poți fi, ca să dispari fără urmă? Portofelul a rămas.

M.G.: Cum arată dosarul de la CNSAS al lui Culianu?
A.O..: Dosarul lui Culianu e un dosar mincinos, pentru că arată dezolant, este cu pagini lipsă, renumerotat. Cineva l-a aranjat. În al doilea rând, el se opreștela 1971, când el a plecat. A fost condamnat la închisoare în lipsă în țară. Noi știm sigur că a fost monitorizat și după aceea. În primul rând, când s-a angajat la Univesritatea din Olanda ca lector de limbă și literatură română, ambasadorul României la Haga a protestat pe lângă Ministerul Educației din Olanda că angajează un dușman al poporului român.

M.G.: Amintiți la un moment dat de Securitatea a încercat să vă racoleze și pe dumneavoastră,în legătură tot cu Ioan Petru Culianu.
A.O.: Era legată mai degrabă de niște aprecieri ale lui Mircea Eliade pe care mi le transmisese prin scrisori și Securitatea a simțit că ar fi adecvat să mă racoleze ca un posibil agent de rezistență pe lângă Eliade. Am refuzat și am văzut modul în care Securitatea a fost nemulțumită de acest refuz și de ofițerul care a ratat racolarea mea.

Decorarea lui Octavian Bjoza, o eroare

M.G.: Pentru că am vorbit despre legionarism, facem o paranteză: recenta decorare a lui Octavian Bjoza de către președintele Klaus Iohannis a fost criticată, mai ales de comunitatea evreiască. Octavian Bjoza, fost deținut politic, a participat în ultimii ani la câteva comemorări legionare.
A.O.: Am stat și m-am gândit. Nu numai că Bjoza a participat la comemorări legionare, dar a declarat că toată structura sa morală a fost forjată de legionarii pe care i-a întâlnit în închisori. A spune asta sau mai exact a spune doar asta despre legionari este mai mult decât un tablou incomplete, este un scandal. Dacă spui și alte lucruri despre legionari, să zicem că faci un tablou echilibrat. Cred că a fost o greșeală. Președintele a vrut să dea un semn, nu cred că președintele a fost de rea-credință, cred că nu a știut. Ar fi putut găsi o soluție, decora întreaga Asociație a Deținuților Politici.

M.G.: În același registru: aniversarea lui Mihai Eminescu a fost punctată de președinte, citând, trunchiat, dintr-un text de publicistică al poetului.
A.O.: Gafa ar fi fost că articolul respective era un articol anti-liberal. Eminescu, știm că a fost un anti-liberal, un conservator înrăit, asta e, președintele a trebuit s facă acest slalom și să decupeze un text al lui Eminescu

M.G.: Ar trebui să fie mai prudentă Administrația prezidențială când e vorba despre astfel de lucruri?
A.O.: Pentru asta sunt consilierii.

M.G.: Aveți încredere în echipa de consilieri coordonată de domnul Dan Mihalache?
A.O.: Eu am semnat și un protest în privința alegerii domnului Mihalache în această postură, ca atare în domnul Mihalache nu am încredere. În privința celorlalți, să lăsăm timpul să decidă.
M:G.: Eminescu însuși face obiectul unei rupture între Eliade și Culianu. Culianu scrie laun moment dat că Eminescu, dacă s-ar fi născut în secolul XX, ar fi fost un Zelea Codreanu Este prea tranșant?
A.O.: Cred că da. Antisemitismul lui Eminescu, atâta cât a fost, a fost unul strict economic, nu rasial, nu biologic. El era împotriva clasei de mijloc în general. Eminescu a avut o privire conservatoare a unui stat românesc. El vedea societatea românească având în vârf burghezi luminoși, elita țării, și talpa țării, muncitorii. Clasa de mijloc era o clasă parazitară, care încurca lucrurile. Nu intră doar evreii, intră și grecii cu nas subțire, și bulgăroii cu ceafa groasă. Xenofobia lui Eminescu se datorează faptulu că străinii erau în clasa de mijloc.

M.G.: Să vorbim puțin și despre prietenia lui Eliade cu un evreu, Mihail Sebastian. Dacă nu ar fi fost ucis și ar fiajuns la paris, vedeți o împăcare între cei doi?
A.O.: În primul rând, nu știm dacă a fost ucis. A murit într-un accident suspect, cu un camion sovietic. Era la 20 de zile după încetarea războiului și în momentul în care el nu prea era de acord, după zile de entuziasm și-a dat seama că un coșmar e înlocuit cu alt coșamr, coșmarul alianței cu naziștii e urmat de coșmarul ocupării de către sovietici. Apoi el nu era prea de acord cu establishment-ul comunist.A fost chemat la România Liberă să lucreze și a fugit îngrozit. Scrie în jurnal: aud în redacție lucruri de genul “Să îi învățăm pe oameni să fie liberi”. L-a îngrozit această posesivitate, partidul stat care era în stadiu de naștere. O altă precizare pe care mă simt nevoit să o fac e faptul că prietenia dintre Eliade și Sebastian a fost una destul de sinusoidală. A fost foarte reliefată. A început formidabil, cu o prietenie extraordinară. În general a fost o generație extraordinară: Comarnescu venea din SUA, Eliade venea din India, Sebastian venea de la Paris, după un doctorat ratat,ei au creat Criterion, mergeau la munte împreună.Era o grupare pluri-etnică și pluri-confesioanlă: greci, evrei, români, armeni. Nimeni nu s-a simțit deranjat de acest lucru. Eliade numește această perioadă perioada amniotică, când copilul e în starea cea mai mare de extaz și fericiere

M.G. Când a început deranjul?
A.O.: Ei considerau că toate marile mize ale României fuseseră înainte: Mica Unire, independența, România Mare. Iată că ei sunt în anii ‘27, Eliade avea 20 de ani, în care ei erau o generație formadabilă, dar care nu mai avea jocuri impuse, nu mai aveau un proiect. Or, zice Culianu, tocmai lipsa acestui proiect a făcut cumva ca generația să se spargă și să aibă un sfârșit sângeros sau în orice caz nefericit. Ce ține alături o comunitate? Fie un inamic comun, sindromul cetății asediate, fie un proiect comun. Cum nu exista nimic de genul ăsta s-au desprțit, comuniștii cu fasciștii.

M.G.: Mihail Sebastian e un evreu atipic: apropiat de Nae Ionescu, scrie chiar la o revistă de drepta, publică o carte cu o prefață antisemită.
A.O.: Da, dar care se trezește după ce scrie romanul său evreiesc După două mii de ani, cu prefața antisemită a lui Nae Ionescu.

M.G.: Cum vă explicați că i-a permis lui Nae Ionescu publicarea acelei prefațe antisemite?
A.O.: Nu e bine pusă întrebarea. Sebastian i-a publicat-o. S-a venit cu o explicație: el primise bani de o editură și editura i-a zis cu prefațalui Nae Ionesco sau deloc. De fapt, părerea mea este că ștacheta morală a lui Sebastian, care știm, era foarte ridicată, nu i-a permis nici măcar să se gândească că ar putea să nu o publice. El i-a cerut-o maestrului Nae Ionescu, a citit-o, a fost îngrozit, dar nu s-a gândit o clipă că ar putea să nu o publice.

M.G.: Revenind la întrebarea inițială: vedeți o împăcare între Sebastian și Eliade?
A.O.: Eliade este răvășit la moartea lui Sebastian. Chiar pe 25 mai, în ziua morții, cu toate că se afla la Lisabona, o distanță apreciabilă în 1945, iar textul pe care și-l notează în Jurnal este important din mai multe puncta de vedere. În primul rând el scrie că Sebastian era unul dintre oamenii, prietenii pe care “mizam pentru reînnodarea mea cu cultura și societatea românească”. În ‘42, ultima călătorie a lui Eliade la București, el nu a vrut să se vadă cu Sebastian. Explicația lui Eliade dată lui Gershom Scholem este falsă, cum că a fost urmărit de agenți ai Gestapo-ului, crezând că duce o propunere de ieșire a României din război de la Salazar la Antonescu. Sună neplauzibil. În acel pasaj din 25 mai 1945 el spune: Sebastian, pe care nu am îndrăznit să îl văd de rușine, că mi-a fost rușine că reprezint un guvern care îi tratează pe evrei așa cum i-a tratat.

M.G.: E un acces de sinceritate?
A.O.: Sper ca da. L-am simțit ca fiind plauzibil. Cred că îl iubea pe Sebastian. E drept că dragostea dintre ei a fost, cum zice Marta Petreu, una asimetrică: Eliade se lăsa iubit de Sebastian. Am subliniat în carte faptul că cultura română nu este una cu mari prietenii,

M.G.: Dacă ar fi mers acum, în locul dumneavsoatră, Mihail Sebastian în Israel, l-ar fi apărat pe Eliade?
A.O.: Cred că da, cred că ar fi fost nuanțat, echilibrat, cum de altfel face și în Jurnalul său, cum și eu voi face.

M.G.: Sebastian a găsit chiar și lucruri bune în piesa legionară a lui Eliade, Iphigenia, cu subtitlul sau despre moartea legionară.
A.O.: Nu e subtitlul, așa îi spunea Sebastian. Și spune: mi-a plăcut mai mult decât când am citit-o și sunt mai puține elemente legionare decât mi-am imaginat. Să ne aducem aminte că Eliade însuși l-a apărat pe Sebastian, când cu prefața lui Nae Ionesco. Eliade a scris articole în care îl critia pe Nae Ionescu.

Biserica Ortodoxă Română: o instituție care nu își revizitează trecutul

M.G.: Revenind la triada din titlu, religie, politică și mit. Astăzi, religia și politica mai merg împreună? Am ieșit dintr-o campanie electorală în care preoți au îndemnat fățiș la votarea unui anumit candidat.
A.O.: Merg împreună, nu numai la exemplul aceasta, când președintele țării a fost una dintre victime, pentru că sloganul politico-religios era să nu alegem un președinte străin de neam, țară și lege.
M.G. Trebuia Biserica Ortodoxă Română să intervină tranșant,să condamne această implicare politică a preoților?
A.O.: De fapt, e o interdicție constituțională. BOR a dat un comunicat în acest sens. Sunt convins, însă, că pe dedesubt ordinele au fost să încurajeze alegerea celui care e mândru care e român.

M.G.: Cum vedeți BOR astăzi, ca instituție?
A.O.: Nu numai astăzi .Biserica Ortodoxă în general nu a trecut printr-o reformă importantă, modernitatea nu a fost asumată, ea continuă cam aceeași privire ca a lui Eminescu la sfârșitul secolului al XIX-lea. Știm de la Max Weber că anumite religii sunt propăvăduitoare ale capitalismului, religia protestantă în speță, și ar trebui o poziție împotriva luxului afișat, pentru hărnicie și respect față de muncă, de instituții și lege.Toate acestea lipsesc din discursul BOR.

M.G.: Biserica Catolică a condamnat Inchiziția. Ar fi trebuit și Biserica ortodoxă să condamne legionarismul care,în fond, a uzurpat ortodoxismul, l-a folosit?
A.O.: Biserica Ortodoxă nu are astfel de probleme ciclice de a-și revizita trecutul. Ortodoxismul însuși a fost luat ca pilon, ca axă a ideologiei legionare. Așa se explică de ce mulți preoți, țărani au simpatizat cu legionarii. Evident ca ar trebui, dar BOR nu are această instituție a revizitării propriei istorii. Ar trebui să facă multmai multe lucruri decât construirea în timp de criză a unei catedrale uriașe.

M.G.: Pentru că ați amintit: cum vi se pare numele, Mântuirea neamului?
A.O.: Nu este în spiritual ortodoxiei. În spiritual ortodoxiei, Dumnezeu coboară într-o bisericuță mica, unde o femeie simplă se roagă. Aici este o încercare de:după secole în care noi am stat aici la porțile Orientului pentru ca Occidentul să își facă mari catedrale, a venit și vremea noastră săne facem mari biserici. E un mesaj fals din punct de vedere ortodox, după părerea mea.
Dacă vorbim de zilele noastre, vedem interesectarea politicului cu religia în ce s-a întâmplat la Paris în ultimele săptămâni. Din nou politicul și religia s-au confruntat, din nou au fost răspunsuri diferite, nuanțate, până unde și cât avem dreptul să intrăm in acest joc. Întotdeauna, politicul va intra între religie și mit și va crea o ecuație complexă și complicată.

Terorismul islamic nu se va termina când vrea Occidentul

M.G.: Vorbește Michel Houellbecq în ultima sa carte, în legătură cumva cu atacul de la Paris, despre o revenire în forță a religiosului.
A.O.: Nu cred că e valabil pentru civilizația occidentală, din ce în ce mai atee, dar suntem înconjurați de un grad înalt de religiozitate.

M.G.: S-a vorbit, în acest caz, despre limitele libertății de exprimare. Care e, de fapt, tema: libertatea de exprimnarea sau terorismul islamic?
A.O.: Ambele, au fost puse în aceeași ecuație. Are Gabriel Liiceanu are un text,în Contributors, în care spune că sunt două lucruri care nu pot fi puse pe un cântar. Cântarul e un instrument maniheist, dacă sunt nuanțe sau două lucruri complet din altă lume, cântarul nu mai poate fi folosit.

M.G.: Din perspectiva istoricului religiilor, există în textile religiei musulmane o legitimare a acestor crime?
A.O.: Da, există o astfel de legitimare. Este instituția Jihadului, este propăvăduit Jihadul și orice martir în cadrul unui război sfânt, care trebuie stabilit de un imam. Dacă imamul stabilește că suntem într-un război sfânt cu infidelii și păgânii occidentali,orice martir beneficiază de raiul musulman, adică stă la dreapta profetului Mahomed,are parte de munți de orez cu carne și de 72 de fecioare, să nu uităm acest lucru.

M.G.: Care este explicația pentru care musulmanii, născuți în Occident, nu s-au adaptat la societatea occidentală?
A.O.: În articolul meu din următorul număr, aniversar, al Revistei ‘22’, spun un lucru banal: terorismul islamic nu va înceta oricâte măsuri de precauție și aparaturi vom imagina, oricâte proteste va face lumea occidentală, ci doar atunci când societatea islamică însăsi își va ridica glasul împotriva terorismului. Atâta timp cât presa islamică tace, liderii politici, societatea civilă nu ridică glasul să spună nu este în regulă să omorâm copii în Israel sau ziariști la Paris, nu va înceta.

Anunțuri

Despre kairost
pentru ca alt nume decat καιρός/ kairos nu imi venea in intampinare, am adaugat un -t final, pentru a avea, astfel, existenta virtuala (Magda Gradinaru).

One Response to Andrei Oișteanu, despre legionarismul lui Eliade, asasinatul neelucidat al lui Culianu și ortodoxism în zilele noaste

  1. Peter Dan says:

    nteresant. Il cunosc pe Andrei din anii liceului, ceea ce inseamna de demult. Ma mira ca nu a mentionat in discutie „Felix Culpa” a lui Norman Manea. Scuza lui Eliade „dupa Auschwitz si Buchenwald nu ar intelege nimeni ” explicatia aderentei lui la miscarea legionara este adevarata si profunda, dar incompleta: sa-ti ceri iertare trebuie sa te caiesti, nu sa fii intelels.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: