Scriitorul turc Burhan Sonmez: Nimeni nu e in siguranta in Turcia, doar o societate amnezica poate repeta aceleasi greseli

Nimeni nu se poate simti in siguranta in Turcia, nici macar cei care il sustin astazi pe presedintele Erdogan, dar istoria este una paradoxala, pentru ca societatile care nu isi construiesc o memorie repeta traumele trecutului. Sunt cuvintele puternice ale scriitorului turc Burhan Erdogan, un critic al regimului politic de la Ankara, care, dupa ce a trait in exil, a decis sa revina in Istanbul si sa isi faca vocea auzita.

Cu Burhan Sonmez am vorbit de cateva ori dupa puciul esuat din Turcia, dar pentru prima data l-am intalnit fata in fata la Festivalul International de Literatura de la Timisoara. Am vorbit despre memorie si capcanele uitarii, despre autoritarismele care se ridica in Europa, in pofida unui secol trecut marcat de dictatura comunista si de nazism (Interviu publicat pe ziare.com).

Erdogan a polarizat Turcia in doua parti, taind comunicarea dintre ele

Burhan Sonmez este unul dintre cei mai importanti scriitori ai Turciei, unul dintre sustinatorii valorilor democratice si liberale. A fost membru al Human Rights Society (IHD) si fondator al Fundatiei pentru Cercetare Sociala (TAKSAV).

In 1996, este grav ranit in timpul unui asalt al politiei turce si se refugiaza in Marea Britanie pentru o perioada mai lunga de timp. In 2009 ii apare primul roman, „Kuzey” (Nord), urmat, in 2011, de „Masumlar” (Pacate si inocenti).

Cel de-al treilea roman al sau, „Istanbul, Istanbul”, este publicat in limba romana la Editura Polirom, in colectia „Biblioteca Polirom”. „Pacate si inocenti” a fost distins cu Premiul Sedat Simavi, una dintre cele mai prestigioase distinctii literare din Turcia. „Istanbul, Istanbul” este povestea a patru prizonieri tinuti in subsolurile unui centru de tortura. Atunci cand nu sunt maltratati, cei patru isi spun unii altora povesti despre Istanbul. Initial centrat pe destinul personajelor, romanul ajunge treptat sa reflecte viata celor de la suprafata, cu suferintele si sperantele lor.

Burhan Sonmez, as vrea sa incepem dialogul nostru cu o intrebare despre ceas, prezent intr-o metafora rasturnata in ultima carte, Labirint. Boratin, cel lovit de amnezie dupa ce si-a ratat sinuciderea, nu mai are, de fapt, simtul timpului, in pofida ceasului de pe perete sau al ceasului care da alarma dimineata. Odata cu uitarea propriului nume si a propriului trecut, a pierdut simtul de a plasa faptele in timp. O recunoaste pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus, stie ca Imperiul Otoman nu mai exista, dar habar nu are daca faptele astea sunt de ieri, de acum o saptamana sau de milenii. Cum supravietuieste un om fara trecut?

Intr-o lume ideala, asa cum o vad eu, un om exista doar daca are un trecut. Asa suntem noi construiti. Ca fiinte umane, noi crestem adunand amintiri una peste alta, ca niste pietre care se sedimenteaza. Asa ne construim personalitatea, istoria personala si istoria sociala. Privind la lumea de astazi, la viata moderna, mai ales din marile orase, oamenii de rand traiesc doar prezentul, ca si cum nu ar avea un trecut. Si asta pentru ca trecutul nu mai influenteaza viata lor cotidiana, cel putin asa simt ei, ca nu mai au puterea sa-si schimbe propria viata. Sunt prinsi in capcana, sunt pierduti, alearga doar dupa locuri de munca, dupa bani, inceaca sa-si asigure ziua de maine. Nu si zilele de dupa maine. Milioane de oameni traiesc dupa acest tipar. Putem spune ca nu mai au simtul timpului, asta in conditiile in care au de jur imprejurul lor ceasuri, la mana, pe pereti, pe telefoane, la televizoare. Chiar omniprezenta acestor simboluri ale timpului arata ca timpul de fapt nu mai exista.

Extind intrebarea si la societate – se intampla cu ea acelasi lucru?

Este acelasi lucru si la nivelul societatii, deoarece vedem cum repetam aceleasi greseli, iar si iar. Sa luam situatia politica de astazi, la nivel global. In loc sa progresam, sa fim orientati catre viitor, noi facem pasi inapoi. A aparut un nou tip de rasism, unii ii spun << politici anti-imigranti >> . De fapt este vorba de politici anti-umanitare, si acestea ajung treptat la putere peste tot in lume. Este un nou tip de nationalism, care apare dupa ce acum 20 de ani toata lumea era de acord ca am intrat in epoca << globalizarii >> . Intram in epoca reinventarii proto-nationalismelor, de la Trump la Putin, de la Erdogan la Modi, prim-ministrul Indiei, de la Viktor Orban la Duterte, presedintele Filipinelor.

Toti folosesc acelasi limbaj, au invatat pe de rost acelasi manual, si imi amintesc de ce se intamplat secolul trecut, in anii ’30, mai ales in Europa, cand extrema-dreapta a inceput sa domine arena politica si a condus lumea la o catastrofa. Daca noi, oamenii care cred in democratie si in libertate, nu vom putea opri aceasta noua nebunie, ma tem ca lumea va trece iarasi printr-o catastrofa, mai mare decat cele dinante.

In drum spre aeroport, am luat un taxi si taximetristul imi explica – asa cum fac toti taximetristii care au solutii universale la orice – ca lucrurile in Romania merg prost pentru ca ne tot incapatanam sa vorbim despre comunism. Teza lui era ca odata ce o sa apara o generatie complet noua, care sa nu mai aiba aceasta memorie a raului din trecut, tara se va vindeca. In cartile dumneavoastra apare aceasta tensiune dintre uitare si confort. Este uitarea o eliberare?

In timp ce scriam cartea incercam sa gasesc raspunsul la intrebare. Nu sa scriu despre un raspuns anume, ci sa mi-l descopar mie insumi. Eu insumi, Burhan Sonmez, nu aveam acest raspuns. Personajul meu insa il stia, iar cartea mea incerca sa surprinda acest motiv ce ne defineste societea. Majoritatea oamenilor au in trecut lucruri extrem de neplacute, dureri agonizante, si se simt fericiti cand uita complet si traiesc desprinsi de trecut.

Personajul Boratino isi uita complet trecutul, dar este in acelasi timp foarte constient de acest fapt. Este un tip de schizofrenie aici.

Am citit multe carti de psihologie in care se vorbea despre amnezie. Exista foarte multe tipuri de amnezie de care sufera oamenii. Eu incerc sa vorbesc despre nivelul social al amneziei, de acel tip de amnezie care poate cuprinde intreaga societate. Poate supravietui o societate fara memorie, fara a-si sti istoria, trecutul asa cum a fost? Ce voci aud oamenii intr-o asemenea societate? Vocile politicienilor, ale mass-media, ale celor care decid de la tendintele in moda pana la preferintele culinare. Exista forte mai mari decat cele ale noastre care decid totul pentru noi.

Cand ma trezesc dimineata la ora 7, ziua mea este deja pregatita de altii pentru mine. Aflu lucruri consultand ce a mai aparut pe social-media, sau uitandu-ma la televizor, apoi ma duc la munca, iau trenul, sau taxiul, ascult ce mai zice unul sau altul, nu mai simt nevoia sa ma mai preocupe trecutul, sa ma mai cercetez istoria mea proprie sau a societatii. Cand ne pierdem trecutul in acest fel, cand nu ne mai preocupam de el, de fapt altcineva se preocupa si ne poate rescrie trecutul.

Altcineva va decide ce anume sa ne amintim si ce anume sa uitam. Prin filme, carti, ziare, mai ales ziare. Sau prin discursurile politicienilor. Este un fel de epidemie a societatii moderne, si inainte sa stim cum sa luptam impotriva ei, trebuie mai intai s-o constientizam.

Sa constientizam faptul ca avem un trecut, un trecut comun.

Majoritatea nu realizeaza acest lucru.

Si cum ar putea s-o faca, atat timp cat discursul public, cel al politicienilor, incearca sa-i faca sa creada altceva?

Exista metode. Poate porni de la oricare dintre noi. De la mine, de la tine, de la un academician, de la un jurnalist, de la un sportiv sau de la un om care matura strada. Trebuie sa incepem sa vorbim despre trecut si sa punem intrebari.

Burhan Sonmez la Timisoara
Burhan Sonmez, dezbatere despre tara imaginara, la Festivalul International de Literatura de la Timisoara

In toata Europa de Est, locul unde comunismul a cazut acum mai putin de 30 de ani, vedem cum se ridica noi regimuri autoritare: in Ungaria, in Polonia, treptat si in Romania. Cum se explica acest lucru, in tari cu un asemenea trecut recent? Eu m-am nascut in comunism, iar generatia parintilor mei a trait cea mai mare parte a vietii sub comunism.

Metodele sunt altele fata de cele din trecut, se vehiculeaza alte idei. Cand puneti aceasta intrebare, ma duce gandul imediat la tara mea, la Turcia, unde s-a instalat recent un nou regim de tip autoritar. Dar noi am avut un regim autoritar si acum 20 de ani, la fel acum si 30, 40 sau 50 de ani. S-ar zice ca in fiecare decada repetam aceleasi greseli.

Oamenii stiu in general ce vor, nu sunt toti ignoranti sau usor de manipulat. Ei stiu si ce s-a intamplat in trecut si stiu ce isi doresc. Politicienii se pricep insa foarte bine sa se joace cu dorintele marilor mase de oameni, si o fac la modul cel mai negativ. In opinia mea, intr-o societate exista in permanenta toate fortele posibile. Si cele bune, si cele rele. Daca in societate sunt promovate valorile pozitive, societatea va raspunde si se va angaja in directia buna, daca insa politicienii manipuleaza fortele raului, rezultatul va fi unul negativ.

In toata lumea se vede cum se ridica acest nou val de autoritarism bazat pe exacerbarea mandriei nationale, pe manipularea de catre politicieni a acestui sentiment, a acestei dorinte ce exista in oameni.

Vasili Grossman descrie acest paradox, al tortionarului care chinuie oameni in inchisoare, dar care seara, cand se intoarce acasa, asculta muzica clasica si spune povesti de noapte buna copiilor. Cum pot coexista binele si raul in aceeasi persoana?

Nu e greu de explicat. Mai intai de toate, spre deosebire de ceea ce ne arata filmele de la Hollywood, unde personajele negative sunt oameni eminamente rai, in lumea reala e vorba de oameni obisnuiti care ajung sa faca lucruri rele. Si care nu vor sa accepte ca fac lucruri rele, prefera sa se refugieze in convingerea ca servesc un bine mai mare.

Asa cum sustinea si Eichmann, la procesul din Ierusalim.

Ei isi spun ca oamenii pe care-i tortureaza sunt oameni rai, deci ceea ce fac este un serviciu adus societatii. Sau ideologiei, sau religiei, intotdeauna exista o cauza mare, nobila. Cand eram tanar, in inchisoare, imi amintesc cum tortionarii ne vorbeau foarte frumos despre familiile lor. Isi iubeau cu adevarat familiile, chiar l-am vazut ulterior pe unul dintre ei, pe strada, cum mergea fericit alaturi de ai sai. Si sunt convins ca fiecare din familia sa stia cu ce se ocupa. De aceea nu cred ca trebuie sa exageram cautand latura malefica intr-un om si sa-l vedem astfel ca o exceptie printre ceilalti. Daca facem asta, nu vom intelege toate grozaviile care se intampla atat de frecvent intr-o societate.

Ideea asta apare si la unul dintre personajele din „Istanbul, Istanbul” – e suparat, ii cearta pe ceilalti prizonieri cu care imparte celula si torturile atunci cand acestia spun o poveste trista. E o incapatanare de a nu sti ca exista si alte lucruri rele. Dar nu e asta si o forma de schizofrenie?

Cateodata respingem pur si simplu ideea ca ceva rau se poate intampla, o ascundem adanc. Dar daca nu suntem capabili sa confruntam direct raul, acesta va reveni, poate chiar si cu o generatie mai tarziu.

Pot fi traumele mostenite, transmise de la o generatie la alta?

Acum cativa ani s-a publicat un studiu despre asta, in care se dovedea ca traumele se transmit generatiei urmatoare, fara ca oamenii sa-si dea seama de asta.

Cel mai bun mod de a confrunta un trecut traumatic e sa-l constientizezi, sa-l dezgropi, sa vorbesti despre ce s-a intamplat. Sa ai in vedere un scop pozitiv, ca poti sa faci lumea sa fie mai buna prevenind ca raul sa se repete. Bineinteles, este un lucru foarte dificil. Spre exemplu in Germania, cu tot trecutul sau nazist, vedem cum din ce in ce mai multi oameni din noile generatii tind sa fie atrasi de idei naziste.

Cu toate ca in Germania s-a vorbit mult despre asta, copiii si-au confruntat propriii parinti, intrebandu-i cum a fost posibil sa sustina nazismul.

Acest caz nu este unul exceptional, problema este foarte raspandita in toata lumea. Dar asa cum raul se poate reproduce in orice zi, trebuie sa facem eforturi ca si binele sa se reproduca in fiecare zi. Trebuie sa aducem mereu exemple pozitive, astfel incat oamenii sa vada binele si sa il aleaga.

Asadar personajul dumneavoastra avea pe undeva dreptate. Povestile pozitive pot face o lume mai buna.

Asa este.

O forma de schizofrenie i se intampla si Istanbului. Avem casele de sus ale orasului, care prind radacini, spuneti, pe peretii celulelor de jos. Daca cei de sus ar fi constienti ca jos exista un seaman al lor care e torturat, ar mai fi posibile temnitele? Pot dictaturile sa existe fara ca cei de sus sa nu uite de celulele de jos?

Exista intr-adevar doua lumi. In Argentina s-a instaurat dictatura militara in 1976, iar apoi echipa nationala a castigat Cupa Mondiala. Toata lumea stia ca tortura era omniprezenta, in toate sectiile de politie din Buenos Aires se practica asta, tinerii erau ucisi acolo, si totusi oamenii erau pe strazi si sarbatoreau fericiti castigarea Cupei. Erau si acolo doua Argentine, doua orase, doua feluri de a trai.

Aceasta schizofrenie este asadar peste tot. In Istanbul, in Berlin, in Paris, in Cairo.
Cu ani in urma, imi amintem cum ascultam un program la BBC, unde se vorbea despre cresterea actelor de violenta fata de femei in Spania. Si ma gandeam ca acolo este o tara moderna, europeana, cu oameni moderni, dar iata ca exista si un alt aspect al vietii, o alta lume.

Cum poti fi conectate aceste doua lumi?

Nu trebuie sa le conecteze nimeni. Ele sunt intoteauna conectate. Nu e necesar sa incercam vreo nou explicatie, deoarece nu e ceva nou, nu e un fenomen nou. Se intampla de secole, s-a intamplat peste tot.

Diferenta e ca in zilele noastre exista politicieni care incearca sa speculeze aceste polarizari.

Politica bazata pe polarizare este una foarte eficienta, dar si ea se practica de secole. Opozitia dintre „noi” si „ceilalti”, recursul la elementele cele mai simple, la notiuni de baza precum „natiunea nostru” si „religia noastra” . La care s-a adaugat, in zilele noastre, „cultura noastra”. Nu e deloc dificil sa-i gasesti pe „ceilalti”, cei din alte natiuni, religii sau culturi. E foarte usor sa te joci cu aceste cuvinte.

Cum este situatia in Turcia astazi?

In Turcia am intrat intr-o perioada neagra a istoriei noastre, in care am ajuns sa fim condusi iarasi de aceiasi politicieni obsedati de propria lor personalitate. Acestia au acaparat puterea, de la presedinte pana la ultimul functionar public de rand pe care acesta l-a numit. Toti formeaza o piramida, piramida inca se construieste, si toti beneficiaza de pe urma ei. Bani, statut social, pozitii de putere. Cum ziceam, in ultimii 50 de ani lucrurile s-au tot repetat. Nu putem spune ca inainte de Erdogan am avut democratie, lumea politica turca este una problematica, si asta de mai bine de 50-60 de ani. Erdogan este un alt personaj negativ din aceasta lume, si ar insemna sa comparam un rau cu altul.

Nu exista grade de comparatie ale raului?

Ba da, dar in loc sa fac un grafic al raului, ceea ce este treaba sociologilor, academicienilor sau jurnalistilor, prefer sa spun simplu: ceea ce se intampla nu e deloc bine pentru societatea noastra.

Va simtiti in siguranta in Turcia?

Intrebarea ar trebui sa sune asa: „poate cineva sa se simta in siguranta in Turcia?” Si raspunsul este ca nu, nimeni, deci nici eu.

Poate doar cei care-l sustin pe Erdogan?

Nicidecum. Cei ce-l sustineau pe Erdogan acum patru, cinci ani sunt acum in inchisoare. Cel mai bun prieten al lui Erdogan, Fethullah Gulen, este acum inamicul sau numarul unu.

Cine e Fethullah Gulen astazi? Chiar la o intalnire recenta cu premierul roman, Erdogan a cerut ca autoritatile romane sa ajute la prinderea „gulenistilor”.

Gulen este un lider religios care in anii ’80-’90 a construit cea mai mare secta religioasa din Turcia. A reusit sa castige sprijinul autoritatilor turcesti, apoi si pe cel al Occidentului. El este omul care l-a creat pe Erdogan. L-a convins sa paraseasca partidul islamist in care se afla atunci, si sa fondeze un nou partid, tot islamist.

Este asemenea unui Golem, creatia care s-a intors impotriva creatorului.

Ei au modelat Turcia de astazi, lucrand mana in mana. Au oprimat societatea, au sufocat orice urma de progresism. Dupa ce au obtinut tot ce voiau, au incercat sa scape unul de celalalt.

De ce?

Asta este natura puterii. Nimeni nu vrea s-o imparta cu altii.

Dar nu doar Erdogan sau Gulen sunt problemele Turciei. Erdogan a fost totusi ales de popor.

Oamenii care l-au ales pe Erdogan sunt cei care plangeau dupa Fetullah Gulen, acum cinci ani. In viziunea lor, Erdogan este liderul politic, iar Gulen liderul spiritual, asadar Erdogan a fost cel votat. Ideologia aceasta, numita „Islamul politic”, a creat aceste doua tipuri de lider: politic si religios. Dar nu e nicio diferenta intre Erdogan si Gulen in termeni de ideologie.

Oamenii lui Gulen au incercat, acum doi ani, sa-l inlature pe Erdogan si au esuat. Si daca ar fi reusit? Rezultatul ar fi fost acelasi, Gulen ar fi facut exact ce face Erdogan acum. Eu nu vad nicio diferenta intre cei doi.

Solutia de unde poate veni? Din partea Europei, de la societatea turceasca, de la politicieni?

De la Europa in niciun caz. Europa se lupta cu propriile sale probleme. Nu are vointa de a se implica, drept dovada ca in momentele critice, politicienii europeni l-au sustinut intotdeauna pe Erdogan. Si acum il sustin, chiar daca in fata presei fac altfel de declaratii.

Solutia in Turcia poate veni doar din partea societatii. In pofida puterii lui Erdogan, consolidata in 16 ani, jumatate din societate este puternic impotriva sa.

Exista si alti intelectuali in Turcia care vorbesc impotriva lui Erdogan?

Sunt multi. Spiritul critic este prezent in societate si de asta Erdogan e asa de furios. A acaparat armata, politia, mediul academic, 90% din media, si iata ca 50% din societate i se opune in continuare. De asta eu cred ca exista o sansa de a schimba in bine lucrurile, avem nevoie de democratie, de libertate.

Se poate construi opozitie politica, exista acest potential?

Da, iar daca nu vom reusi sa formam o coalitie de opozitie, va fi vina noastra.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s