Despre micimea mintii si pantofii mari

Sa vorbesti numai despre ce stii si acolo cu masura a cat stii si a cat mai ai de invatat. Este cea mai clara lectie cu care am plecat de acasa. De cate ori ma aflu intr-un context la care nu ma pricep si ale carui resorturi nu le inteleg, nodul din gat, unde eu localizez cu exactitate simtul ridicolului, devine usturator. La fel cum bataturile pe care le provoaca pantofii cu o masura mai mare sunt mai insuportabile decat cele cauzate de pantofii usor prea mici. De aceea ma incearca mai degraba mila decat furia in fata imposturii. Cum pot oamenii sa tarasca dupa ei pantofi prea mari si sa nu isi vada grimasele care uratesc?

“Andrei Plesu nu a facut nimic la viata lui, nu a scris nimic memorabil si, in lipsa unei reusite livresti, i se da, pe post de compensatie, un premiu al Parlamentului European”; “Liiceanu popovaduieste morala si el isi otraveste prietenii de la GDS”,”Sa vedem cum iese basma curata Liiceanu dupa arestarea lui Udrea. Poate iimai scrie o oda lui Basescu”; “Andrei Cornea este un basist”. Evident, toti cei care bombane de pe margine ar fi capabili, oricand, sa faca mari ispravi culturale. Totul e sa treaca la treaba, dar nu conteaza foarte tare daca o fac sau nu, de vreme ce ar putea oricand sa faca lucruri mari, nu de conjunctura, cum fac domnii Liiceanu, Plesu si Cornea. Daca au o dimineata cu chef, Plotin e ca si tradus. O dupa-masa mai alintata si gata, Biblia este parcursa si interpretata. Cu ingerii este si mai usor, nici nu e nevoie sa te viziteze vreun Areopagit. In ceea ce il priveste pe Heidegger, se stie ca nici macar germanii nu il baga prea mult in seama.

Fireste, libertatea de exprimare inseamna sa ai dreptul de a avea argumente asupra oricarui lucru rostit sau facut in piata publica. Daca alegi insa sa iti reduci acest drept si sa il transformi in mai mica si inutila libertatea de a spune orice despre oricine, atunci iti pui in picioare o pereche de pantofi mult prea mari. Poti afirma ca Gabriel Liiceanu nu are dreptate in discursul tinut la Cotroceni. Ca Andrei Cornea a gresit intr-un editorial din “22”. Ca nu esti de accord cu Plesu cand scrie despre predarea religiei in scoli. Nu poti, insa, sa tipi in gura mare ca Liiceanu nu a facut nimic si nimic din ce i se intampla ca reusita nu e justificat. Va trebui ca mai intai sa citesti, sa scrii, sa subliniezi si sa citesti iarasi. Sa inveti greaca veche si s ail traduci pe Plotin, asa cum a facut-o Andrei Cornea. Sa construiesti o institutie academica de anvergura Colegiului Noua Europa, in salile careia sa intre academicieni europeni de la Viena, Freiburg si Berlin. S-a intamplat in toamna, cand Andrei Plesu a adus laolalta istorici si scriitori din universitatile europene, intr-un maraton formidabil dedicat contextului de astazi in care vorbim despre consecintele primului razboi mondial, de la care au trecut 100 de ani.

Exista o voluptate colosala in a murdari binele si frumosul la care nu esti partas. Pe care nu le adapostesti in lumea in care te misti, pentru ca asta ar cere efort personal, si atunci iti creezi false justificari, cum ca binele de fapt nu e bine sau, mai rau, frumosul acesta e unul elitist, care nu iti da voie sa ai parte si tu, de el. Si suporti toate bataturile pantofilor cu cateva masuri prea mari, cand de fapt beneficiul pe care ti l-ar aduce efortul prin excelenta solitar de a te pregati, inainte de a te masura cu Liiceanu, Plesu, Cornea, Oisteanu, ti-ar fi mult mai la indemana si deloc dureros.

Intuiesc mecanismele psihologice care creeaza toate aceste impudori publice. Mi-e, insa, teama ca trec drept sanatoase intr-o societate care are nevoie de ingrijire a mintii. Ca maine copiii nostri nu vor sti ca Andrei Cornea e carturarul care se indeletniceste cu greaca veche si ca datorita lui il avem pe Plotin in biblioteca, in limba romana. Ca Gabriel Liiceanu ne-a prilejuit intalnirile cu Ismail Kadare, Monica Lovinescu, Dinu Pillat. Ca Andrei Plesu stie despre Rugul Aprins si se incapataneaza sa aiba grija ca NEC-ul sa existe in continuare, ca spatiu cultural si academic. Mi-e teama ca avem la dispozitie binele si ca turnam peste el atata derizoriu si stricaciune, incat el nu mai poate dospi. Ca Sarik-ii vor iesi din scoli, inarmati cu diplome si pusi pe toate relele, atata vreme cat Parlamentul ii adaposteste si salveaza pe corupti, iar Liiceanu, Plesu si Cornea vor fi redusi la scrisul mic intr-o gazeta.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: