Coruptia ucide si nu statul e cel care moare

Corupția are efecte cât se poate de concrete, în viața de zi cu zi. La limită, ucide. Nu este vorba doar despre o mână de oameni care au făcut și fac bani pe seama statului, ci de oameni și găști care, în schimbul unor foloase materiale personale, transformă viețile în statistici. Până nu înțelegem acest lucru, până nu vedem că șpăgile, achizițiile publice atribuite discreționar, tranzacționarea contractelor au consecințe vitale vom continua să fim victime.

Astăzi, e rândul nou-născuților să fie prinși în negocierea bani contra viață. La Asociația de Neonatologie și la alte spitale din București, printre care Spitalele Polizu și Cantacuzino, au loc descinderi ale anchetatorilor. Percheziții au loc și la Ministerul Sănătății. Suspiciunile sunt acelea de folosire ilegală a banilor europeni, dar și de la bugetul de stat, destinați achiziției de echipamente pentru secțiile de nou-născuți. Să luăm bine aminte. Este vorba despre fraudarea banilor din care ar fi trebuit să fie cumpărată aparatură medicală pentru copii. Citeste mai departe pe Romania Curata.

Amânaţi sărbătoarea. Adrian Năstase nu ajunge

Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, prin decizia unanimă a judecătorilor din completul de judecată. Comentariile sunt de prisos, fie ele politice sau juridice. Firesc că, într-o ţară care funcţionează pe bază de impostură, simpatii tribale şi mici atenţii, care tot mită se cheamă, normalul pare monstruos. Să nu renunţăm la vigilenţă. Să nu sărbătorim, încă, intrarea într-un ev nou. Avem un nou prim-ministru, care nu găseşte de cuviinţă să facă, umil, doi paşi înapoi. Pentru că atunci când furi şi mai eşti şi prins, singura cale de a te recupera este remuşcarea. Avem un candidat la preşedinţia ţării care musteşte de venin şi care îşi doreşte, public, desfiinţarea jurnaliştilor care îi sunt critici. Şi nu este vorba despre oricine, ci despre preşedintele Partidului Naţional Liberal, chiar dacă acum se ascunde printre social-democraţi.

Adrian Năstase nu e suficient. Nici pentru PSD, nici pentru USL, nici pentru Ponta. Pentru schimbarea la faţă a României, nici atât. Să trecem, aşadar, peste uluirea că justiţia s-a revoltat şi s-a reaşezat pe scaunul uzurpat de ticăloşiile politice. Euforia este înşelătoare şi, dacă nu ştii de ce şi cu cine bei, memoria e grav afectată. Ştiu că am aşteptat multă vreme un semn că politicul şi banii nu fac totul. Acum, când semnul a venit şi cel care a fost de două ori ministru de Externe, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi prim-mistru al României plăteşte pentru aviditatea şi aroganţa opulentă care umpleau ecranele televizoarelor, ni se pare că nu e totul pierdut. Că am putea, la o adică, să ne încercăm şansa. Că putem şterge amărăciunile depuse straturi peste neconcordanţa organică cu propria ţară şi propriul popor. Că merităm, în sfârşit, un răgaz. Mi-e teamă de acest răgaz. Să nu ne mulţumim cu puţin. E doar un lucru mic, o reinstaurare a firescului în logica după care se conduce societatea, care doar pare mare, din cauza aşteptării şi a neputinţei.

Dacă normal este să locuim o ţară curată, în care corupţia este recunoscută şi pedepsită, în care impostura nu ţine loc de autentic, în care avem şi ortopezi, nu doar generalişti, în care doctoratul e rezervat celor care au exerciţiul lecturii şi al întrebării pe cont propriu, atunci nu e firesc să ne mulţumim cu un colţ de stradă, septic pentru că (încă) nu li pare atrăgător celor avizi de dosar social şi leafă pe măsură. În micile lumi ale unora dintre noi, nu facem zgomot. Nu furăm, nu candidăm, nu pretindem că suntem mai mult decât ne poate spatele. Să nu grăbim, însă, să renunţăm la iluzii. Avem în continuare un prim-ministru care a plagiat şi care nu dă dovadă de nici o umbră de remuşcare. Avem un învăţământ una cu pământul, care adăposteşte, iată, teze de doctorat furate ca şi cum ţi-ai îndesa în buzunar un măr de pe tarabă. Îi dăm, în continuare, cuvântul lui Ion Iliescu şi nu oricare, ci cel prin care ne judecă, cinic, istoria. Şi mai avem un liberalism înghiţit pe stomacul gol de social-democraţii care ni i-au dat, de 20 de ani încoace, pe Iliescu, Năstase şi Ponta.

Nu a venit vremea sărbătorii. Pentru ca ea să vină, trebuie să ne răfuim cu propria ţară şi să-i scriem istoria, fără mistificări. Şi mai trebuie ca prim-ministrul Victor Ponta, vinovat de propria-i corupere, să îşi înainteze demisia.

În cele câteva ore scurse de la scrierea textului, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă. Nu avem voie să comentăm acest gest – este printre puţinele prin excelenţă solitare şi pe cont propriu. De fapt, nu avem de ce să mai zăbovim asupra întregii istorii Năstase. Ruşinos şi cinic este ce încearcă Victor Ponta, vorbind, la tribună, despre vina lui Traian Băsescu. Se cheamă tot uzurpare. Intră, cu bocancii, în viaţa lui Adrian Năstase, intervenind într-un dialog intim din care nici un altul nu poate fi parte.
*Aparut pe Hydepark

%d blogeri au apreciat asta: