Am vorbit în decursul unui an cu Amos Oz, Meir Shalez, Eshkol Nevo și Fania Oz. Fiecare dintre ei și-a asumat un rol public, o coborâre în istoria cotidiană, câteva ceasuri pe zi dedicate țării a cărei biografie e parte din ei. Așa că întrebarea despre Israel și încotro merge soluția celor două state nu a trebuit să fie formulată ca atare. La un moment dat, și discuția despre țapii ispășitori și trădători, și cea despre narativul biblic, și cea despre coridorul unde ne întâlnim poveștile, și cea despre mierea care sedimentează amintirile au ajuns în acest punct al istoriei trăite. Potrivit cutumei acestui blog, o cămară încă neașezată, îi pun pe cei patru în dialog. Deschiderea este a lui Eshkol Nevo.
”De fiecare dată când nu avem un război, pentru Israel sunt zile de miere. Pentru un israelian, fiecare vară care trece fără război, înseamnă zile de miere. Când se apropie vara, în mai, în iunie, pentru că am avut multe războaie în timpul verii, ai acest sentiment de teamă, să nu fie un război. Fiecare altă vară fără război, fără ca oamenii să fi fost ucişi, de ambele părţi, fără ca familiie să se rupă şi fără ca unii copii să aibă traume, acestea sunt zilele de miere pentru mine” – Eshkol Nevo.
Amos Oz: Sunt de părere că este nevoie uneori de a folosi forţa pentru a te împotrivi fanatismului. Eu nu sunt un pacifist, nu sunt genul care să “întoarcă şi celălalt obraz” duşmanilor. Nu sunt adeptul lui “make love not war”. În vocabularul meu, răul suprem nu este războiul sau violenţa, ci agresiunea. Şi de multe ori agresiunii trebuie să i se răspundă prin forţă. Cred însă în forţa compromisului. Cred ca viaţa însăşi se bazează pe compromisuri. Ştiu ca mulţi dintre tinerii idealişti, de orice fel ar fi, de stânga sau de dreapta, au tendinţa să considere ”compromisul” drept un cuvânt respingător. Pentru ei este sinonim cu oportunismul, lipsa de verticalitate morală, lipsa de onestitate. Dar nu este aşa în vocabularul meu, unde “compromisul” este sinonim cu “viaţa”. Oriunde există viaţă apar şi compromisuri. Iar opusul acestui cuvânt nu este “idealismul” şi nici “integritatea”. Opusul compromisului este fanatismul şi moartea. Şi credeţi-mă că ştiu câte ceva despre compromisuri, sunt căsătorit cu aceeaşi femeie de aproape 50 de ani.
M.G.: Sunteţi deci şi adeptul compromisului, al soluţiei celor “două state” pentru conflictul israelo-palestianian.
Amos Oz: Da.
Meir Shalev : Există de fapt o singură soluție. Bine, sunt si altele, dar improbabile, cum ar fi să dispară într-o zi, prin vreo minune divină, toţi evreii din Orient sau toţi palestinienii. Dar nu se va întâmpla asta. Singura soluţie pe care o văd, care din păcate devine din ce în ce mai mult teoretică, este ca Israel să dea înapoi teritoriile ocupate în 1967, iar palestinienii să accepte rezultatul războiului din 1948. Soluţia celor două state, dar fără întoarcerea refugiaţilor din 1948, pentru care pot fi plătite compensaţii economice. Mi-e teamă că ne îndepărtăm de această soluţie, deoarece ostilitatea dintre cele două popoare creşte din ce în ce mai mult. Apoi, este o prea mare implicare a religiei în acest conflict, iar oamenii îşi pierd raţiunea când se implică religia. Nu sunt deci prea optimist, nu vă pot promite că se va întâmpla în timpul vieţii noastre, pe de altă parte noi avem o istorie lungă, cu perioade foarte dificile, am învăţat să avem răbdare, dar şi să acţionăm. Ce nu îmi place la guvernanţii de azi din ţara mea e că nu sunt dispuşi să facă nimic. Când e clar că trebuie să continuăm acţiunile în direcţia negocierilor de pace. Chiar dacă înţelegem că nu este un lucru uşor.
Eshkol Nevo: Este viabilă soluția celor două state, dar nu cu această conducere pe care o avem în Israel. Nu este interesată de această soluţie, guvernul actual din Israel nu este real interesat de această soluţie, ci mai degrabă e interesat să menţină lucrurile aşa cum sunt, ceea ce este, fireşte, o idee proastă, pentru că nu funcţionează. Dacă te uiţi la istorie, dacă te uiţi la locuri ca Irlanda, chiar la teribila istorie a războaielor balcanice, sunt multe situaţii în istorie care par fără soluţie, pentru că e prea multă suferinţă, prea multă animozitate, prea mult sânge care a curs, dar apare un lider care schimbă cursul istoriei.
Da, este vorba despre conducerea politică, dar este facil să dai vina doar pe politicieni. Cred că există şi o altă responsabilitate, dacă eşti cetăţean şi crezi în posibilitatea păcii şi a co-existenţei non-violente a arabilor şi evreilor, atunci trebuie să o promovezi în tot ceea ce faci. În opinia mea,este inevitabilă această soluţie. Până la urmă, ambii, evreii şi palestienii, trebuie să împace cu ideea că trebuie să trăiască împreună, în două ţări, desigur, dar să trăiască împreună şi să respecte reciproc dreptul fiecăruia de a avea o ţară, o identitate. A trăi împreună înseamnă să respecţi şi să admiţi că şi cealaltă ţară are o poveste, pe care trebuie să o asculţi. Asta ia mult timp. Dacă vorbim despre viitorul ţării mele, cred că asta e ce avem de făcut, nu să unim poveştile, nu să simţim la fel, ci să înţelegem că avem feluri diferite de a simţi şi să respectăm asta.
/…/
Care a fost vârsta de aur a ţării mele? Depinde pe cine întrebi, depinde ce generaţie întrebi. Răspunsul popular pe care îl vei primi de la oamenii de vârsta mea ar fi că e vorba despre perioada de dinaintea asasinării lui Iţhak Rabin, când aveam speranţe pentru pace. Aveam perspectiva unui nou început pentru ţară, a fost şi un boom economic, cultural. Apoi s-a schimbat totul. Dar dacă vorbim mai puţin clişeic, răspunsul este altul: de fiecare dată când nu avem un război, pentru Israel sunt zile de miere. Pentru un israelian, fiecare vară care trece fără război, înseamnă zile de miere. Când se apropie vara, în mai, în iunie, pentru că am avut multe războaie în timpul verii, ai acest sentiment de teamă, să nu fie un război. Fiecare altă vară fără război, fără ca oamenii să fi fost ucişi, de ambele părţi, fără ca familiie să se rupă şi fără ca unii copii să aibă traume, acestea sunt zilele de miere pentru mine.
Fania Oz-Salzberger: Încă putem să avansăm soluţia celor două state, un Israel mic şi democrat, alături de o Palestină mică, independentă. Sper ca palestienii să îşi scrie propria carte, ”Palestinienii şi cuvintele”, dar sper ca atât evreii, cât şi palestinienii, să înlăture dezacordurile şi să vorbească, să dialogheze.
Cred că israelienii şi palestienii îşi citesc reciproc poveştile.
Kairos 